Formația punk ‘Pussy Riot’, desemnată în instanță drept organizație extremistă pentru mesajul său anti-Kremlin

Sursa foto: themoscowtimes.com

Trupa punk feministă anti-Kremlin din Rusia, „Pussy Riot”, a fost desemnată luni drept organizație extremistă de către un tribunal din Moscova, fiindu-i interzisă activitatea în Rusia la cererea Parchetului General, transmit Reuters și DPA, citate de Agerpres.

Hotărârea, anunțată de serviciul judiciar din Moscova, vine în urma unei decizii judecătorești din septembrie care a pronunțat pedepse cu închisoarea de până la 13 ani pentru cinci dintre membrele grupului, după ce acestea au fost găsite vinovate în lipsă de răspândirea de minciuni despre armata rusă.

Membrele grupului, etichetate drept ‘agenți străini’ de către autorități, au respins acuzațiile la momentul respectiv, susținând că erau motivate politic.

Trupa, ale cărei membre sunt în afara Rusiei, a devenit cunoscută la nivel mondial în 2012, după ce membrele sale au fost închise pentru organizarea unui protest împotriva președintelui Vladimir Putin într-o catedrală ortodoxă rusă din Moscova. Grupul, care se opune războiului Moscovei din Ucraina, a devenit de atunci un simbol al acțiunilor de protest anti-Kremlin. menționează Reuters.

Nadia Tolokonnikova, fondatoarea grupării, care se află în Statele Unite și a cărei arestare este solicitată de autoritățile ruse, a respins luna trecută decizia instanței de a desemna grupul drept extremist. ‘Dacă a spune adevărul este extremism, atunci suntem fericite să fim extremiste’, a scris ea pe X.

Majoritatea ucrainenilor resping varianta unor concesii majore în cadrul unui acord de pace – sondaj