Cristina Elena Neamțu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea și doi foşti directori ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi conflict de interese, anunță news.ro. Rechizitoriul are numeroase puncte în comun cu dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare.

DNA a transmis marţi, printr-un comunicat, că procurorii i-au trimis în judecată pe Sorinel Ciobanu, fost director general al Companiei Naţionale “Aeroporturi Bucureşti” (C.N.A.B.) SA, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (fosta infracţiune de conflict de interese), pe Cristina-Elena Neamţu, la data faptelor referent de specialitate în cadrul Serviciului Relaţii Externe, din cadrul Direcţiei Relaţii Externe –Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti”, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi pe Liviu Radu, fost director general al Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti”, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Procurorii au stabilit că Sorinel Ciobanu şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, în perioada 5 octombrie 2015 – 30 iunie 2016.

Astfel, fostul director general al CNAB, ar fi dispus angajarea Cristinei Elena Neamţu, începând cu data de 06 octombrie 2015, în postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relaţii Externe, deşi ştia că femeia nu se va prezenta niciodată la locul de muncă. De asemenea, după terminarea perioadei de probă, el ar fi aprobat un raport şi ar fi emis o decizie din care rezulta că Cristina Elena Neamţu şi-ar fi îndeplinit cu seriozitate atribuţiile de serviciu, propunându-se continuarea activităţii pe postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relaţii Externe. El a permis Cristinei-Elena Neamţu să folosească autoturismul instituţiei în interes personal, a permis ca Serviciul Financiar să achite plata drepturilor salariale şi contravaloarea transportului către Cristina  Neamţu şi nu a luat măsuri cu privire la sancţionarea disciplinară a acesteia.

Urmarea acestei conduite ar fi fost prejudicierea C.N.A.B. SA şi totodată obţinerea unui folos patrimonial necuvenit de către inculpata Neamţu Cristina Elena, constând în salariul, contravaloarea transportului şi folosirea autoturismului instituţiei, în valoare totală de 70.857 lei. În acelaşi context, în perioada 06.10.2015-17.12.2015, inculpata Neamţu Cristina–Elena ar fi semnat condica de prezenţă, atestând în fals prezenţa sa locul de muncă pentru o durată de 432 ore, în realitate aceasta fiind prezentă doar 56 de minute (cele patru dăţi în care s-a prezentat la sediul Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti” SA pentru a semna condica de prezenţă)”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au mai precizat că pe 4 iunie 2014 şi pe 19 august 2015, Sorinel Ciobanu şi-ar fi semnat propriile decizii de numire în Comitetul consultativ al unei asocieri în participaţiune cu două societăţi comerciale care desfăşoară acte de comerţ în interiorul aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, obţinând în acest mod un folos patrimonial în cuantum total de 169.422 lei.

Sursa citată menţionează că, în aceeaşi manieră, ar fi procedat şi Liviu Radu care, la data de 1 octombrie 2013, şi-ar fi semnat propria decizie de numire în Consiliul de supraveghere al unei asocieri în participaţiune cu aceleaşi societăţi comerciale, demers care s-a soldat cu obţinerea de către acesta a unui folos patrimonial în valoare de 71.374 lei.

Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal, împotriva lui Sorinel Ciobanu şi Cristina Elena Neamţu, cu suma de 70.857 lei.

În cauză s-a instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile deţinute de Cristina Elena Neamţu şi Sorinel Ciobanu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here