Fostul Papă Benedict al XVI-lea, acuzat de inacţiune în patru cazuri de pedofilie, într-un raport german independent

Papa emerit Benedict al XVI-lea este vizat dur într-un raport independent, prezentat joi în Germania, cu privire la abuzuri sexuale asupra unor minori în arhidioceza Munchen, pe care a condus-o în anii ’80, iar Vatocanul a anunţat va examina acest text ”în zilele următoare”, relatează AFP, citată de News.ro.

Cardinalul Joseph Ratzinger, înainte de a devebi Papă, nu a acţionat pentru a împedica abuzuri ale unor ecleziaşti în patru cazuri, au acuzat într-o confernţă de presă autorii acestui raport, mandatat de către Biserica Catolică.

Papa emerit respinge ”în mod strict” orice responsabilitate, într-o luare de poziţie transmisă avocaţilor, o poziţie pe care autorii raportului o consideră ”necredibilă”, a anunţat avocatul Martin Pusch.

În două cazuri este vorba despre membri ai clerului care au comis mai multe agresiuni, – atestate inclusiv de tribunale, subliniază el.

Cei doi preoţi au rămas în cadrul Bisericii şi nu s-a întreprins nimic, a acuzat el.

Aceşti experţi se declară convinşi că monseniorul Ratzinger era la curent cu trecutul pedofil al preotului Peter Hullermann, care a sost în 1980 din Renania de Nord-Westfalia în Bavaria, unde şi-a continuat abuzurile timp de decenii, fără să i se întâmple nimic.

În 1986, un tribunal l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendare.

Însă preotul a fost transferat în alt oraş bavarez, unde ar fi recidivat.

Preotul Peter Hullermann a fost nevoit să se pensioneze în 2010.

Joseph Ratzinger a negat că a cunoscut trecutul acestui preot, al cărui caz a făcut titluri mari în presă în 2010, în pontificatul lui Benedict al XVI-lea.

Autorii raportului îl vizează, de asemenea, pe cardinalul Reinhard Marx, actualul arhiepiscop al Munchenului şi Freisingului, din cauză că a dat dovadă de neglijenţă în două cazuri ale unor preoţi suspectaţi de agresiuni sexuale asupra unor copii.

Ei denunţă în raport, per ansamblu, ascunderi sistematice ale unor cazuri de violenţe sexuale asupra unor minori în perioada 1945-2019, cu scopul, apreciază ei, ”de a proteja instituţia Bisericii”.

”Luarea în considerare” a victimelor ”rămâne insuficientă din multe puncte de vedere şi după 2010”, când au fost dezvăluite primele scandaluri de pedofilie în Biserica Catolică germană, se arată în raport.

Vatcanul şi-a reiterat ”sentimentul de ruşine şi remuşcare” faţă de violenţe sexuale comise de către membri ai clerului asupra unor minori.

”Reexprimându-şi sentimentul de ruşine şi remuşcare faţă de violenţe asupra minorilor comise de membriai clerului, Sfântul Scaun asigură toate victimele că le este aproape (…)”, a declarat presei Matteo Bruni, directorul sălii de presă a Vaticanului.

Sfântul Scaun ”va examina în zilele următoare” conţinutul raportului german, a anunţat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here