Fostul premier pakistanez Imran Khan, condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupție și arestat

Fostul prim-ministru al Pakistanului, Imran Khan, a fost găsit vinovat de corupţie de un judecător, sâmbătă, şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-o speţă privind cadourile pe care le-ar fi primit şi vândut ilegal pe când era şef al executivului, a anunţat televiziunea de stat, citată de AFP. Potrivit avocatului său, Khan a fost deja arestat, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

„Judecătorul Humayun Dilawar a anunţat că implicarea în practici de corupţie a fost dovedită”, a transmis televiziunea pakistaneză.

Imran Khan, prim-ministru până în aprilie 2022 şi care neagă acuzaţiile, nu a fost prezent la audieri. Judecătorul a ordonat arestarea sa.

Avocatul lui Khan, Intazar Hussain Panjutha, a declarat sâmbătă prin telefon pentru Reuters că poliţia pakistaneză l-a arestat deja pe Khan la reşedinţa sa din Lahore, oraş în estul Pakistanului.

Experţii în drept sunt de părere că această condamnare ar putea torpila şansele lui Khan de a candida la alegerile care urmează să aibă loc în această ţară la începutul lunii noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here