Franţa extinde vaccinarea anti-Covid şi la o parte dintre bolnavii de fibroză chistică

Bolnavii de fibroză chistică în vârstă de până la 50 de ani din Franţa – care nu erau eligibili să fie vaccinaţi împotriva covid-19 – pot să fie vaccinaţi cu vaccinurile Pfizer-BioNTech sau Moderna, a anunţat joi o asociaţie franceză, în urma unei decizii în acest sens a Ministerului francez al Sănătăţii, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Pacienţii cu fibroză chistică în vârstă de până la 50 de ani pot de-acum să se vaccineze”, scrie ministrul francez al Sănătăţii Olivier Veran într-o scrisoare datată la 31 martie, adresată Asociaţiei ”Vaincre la Mucoviscidose”.

”Este o uşurare”, a reacţionat într-un comunicat organizaţia, care a cerut în februarie Guvermului ”să asigure un acces efectiv şi fără întârziere” la vaccinare a bolnavilor pe care-i reprezintă.

Fibroza chistică făcea parte dintre ”comorbidităţi” care acorda dreptul la vaccinare persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani.

Această patologie permite de-acum vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Moderna începând de la vârsta de 18 ani sau Pfizer-BioNTech începând de la vârsta de 16 ani.

În cazul minorilor mai tineri, ”anumite situaţii excepţionale pot conduce la prescrieri în afara autortizării de punere pe paţă”, de exemplu în cazul grefelor pulmonare, precizează asociaţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here