Franţa | Guvernul lui Macron, prima înfrângere în noul Parlament

Opoziţia parlamentară din Franţa a eliminat o prevedere esenţială din proiectul de lege sanitară propus de guvern cu privire la măsuri împotriva COVID-19, executivul suferind astfel prima înfrângere în noua legislatură, transmit dpa şi AFP, citate de Agerpres.ro.

Proiectul de lege a fost adoptat miercuri, dar într-o formă mult atenuată, în prima lectură.

A fost primul proiect legislativ supus la vot în noua componenţă a Adunării Naţionale.

În urma alegerilor parlamentare din iunie, tabăra centristă a preşedintelui Emmanuel Macron şi prim-ministrului Élisabeth Borne a pierdut majoritatea absolută în Adunare.

Votul de miercuri arată cât de dificil va fi pentru guvern să găsească majorităţi în această cameră.

Proiectul de lege se referea la menţinerea unor măsuri de prevenţie împotriva coronavirusului.

O parte esenţială prevedea posibilitatea de reintroducere a paşaportului sanitar pentru călătoriile în afara Franţei şi intrările pe teritoriul ţării în lunile viitoare. Cu toate acestea, Adunarea Naţională a eliminat complet acest articol.

După vot, Élisabeth Borne a scris pe Twitter că ‘situaţia este gravă’ şi că opoziţia ‘împiedică orice control la frontiere în faţa virusului’.

Proiectul urmează să intre la vot în Senat. Chiar dacă guvernul mizează pe amendarea textului în favoarea sa, nu pare probabil că Senatul, unde dreapta are majoritate, se va conforma cererii sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here