Funeriu, fost ministru al Educației: „Sindicatele, structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România”

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu afirmă, referindu-se la reacţia sindicatelor din educaţie după prezentarea rezultatelor elevilor români la testele Pisa, că acestea sunt structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România, relatând că atunci când era în funcţie, a descoperit că sindicatele încasează automat 1% din salariile tuturor profesorilor, aproximativ 15 milioane de Euro, bani a căror cheltuire nu o verifica nimeni.

„Văd că sindicatele – de fapt structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România – contestă relevanţa testelor PISA. Să vă spun o chestie pe care probabil nu o ştiţi: când eram în funcţie am descoperit că sindicatele încasează automat 1% din salariile tuturor profesorilor. Adică vreo 15 milioane de Euro. Bani a căror cheltuire nu o verifica nimeni”, afirmă fostul ministru al Educaţiei.

Funeriu relatează că în 2011 a stopat transferul automat către sindicate al banilor profesorilor, urmând ca fiecare profesor să plătească individual, astfel încât au rămas vreo 3% care mai plăteau.

„De unde toate mizeriile pe care sindicatele arondate PSD le urlau despre mine. În iunie 2012 Ponta a reintrodus virarea automată a 1% din salariu către sindicate, adică vreo 20 de milioane de Euro anual. Noh, acum poate înţelegeţi de ce nu sunt bani pentru toalete. Că sunt pentru sindicalişti veroşi”, conchide fosutl ministru.

„Luăm foc cu toții”

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET“ condamnă, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook, declaraţiile unor lideri de opinie, care zilele acestea nu fac altceva decât să transforme corpul profesoral în paria societăţii, fără a căuta adevăraţii vinovaţi, fără a realiza că societatea, în ansamblul său, este responsabilă.

„De fiecare dacă când apar rezultatele unei testări sau un studiu internaţional, luăm foc cu toţii şi începem să aruncăm cu pietre în cei care ne vin mai la îndemână – corpul profesoral. După prezentarea rezultatelor testelor PISA 2018, mulţi «experţi» în educaţie au găsit de cuviinţă să îşi dea cu părerea, din nou, despre calitatea actului educaţional şi să acuze organizaţiile sindicale că înfrânează reforma. Dar, în România, formarea elevilor are la bază alte principii, iar programele nu sunt compatibile din punct de vedere al conţinuturilor şi structurii cu testele PISA. În mod similar, formarea cadrelor didactice pentru evaluare pune accentul pe alte aspecte decât cele din evaluările de tip PISA. Independent de rezultatele acestei evaluări, este de necontestat faptul că elevii români, când ajung în unităţile şi instituţiile de învăţământ din afară (şi mă refer aici la toate nivelurile) sunt printre cei mai buni. Oare un elev care provine dintr-o ţară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face faţă sistemului de evaluare din România?”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „SPIRU HARET“.

FSLI arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că obţinerea celui mai slab punctaj la testele PISA din ultimii nouă ani înseamnă un regres pentru ţara noastră, dar şi o radiografie a sistemului haotic, lipsit de substanţă în care funcţionează şcoala românească. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here