GALERIE FOTO | Generalii care „sug sângele poporului”. Averea imobiliară a comandanților ruși care conduc războiul din Ucraina

Sursa: Kremlin.ru

În timp ce militari simpli cu contract merg la război pentru a-și plăti ipoteca, iar familiile mobilizaților care au decedat abia de pot cumpăra o locuință în schimbul cu banii încasați de la stat pe seama mortului, în comandamentul armatei ruse există rechini imobiliari cu adevărat de elită, scrie The Insider.

Astfel, familia Mariei Kitaeva, o tânără consilieră a ministrului Apărării, Serghei Șoigu, deține imobile în valoare de aproape un miliard și jumătate de ruble, iar adjuncții ministrului apărării au primit locuințe de valori cuprinse între 70-100 de milioane de ruble și un miliard. The Insider oferă câteva exemple despre ce fel de apartamente și case dețin generalii ruși care în paralele lasă milioane de ucraineni fără adăpost.

Un exemplu este chiar cel al comandantului grupării Vostok, în invazia din Ucraina, gen. Rustam Muradov. În vârstă de 49 de ani, ofițerul și familia sa au primit cadou de la Ministerul Apărării un apartament de 111 metri într-o clădire nouă de pe strada Levoberejnaia (d. 4, clădirea 14). Comandantul grupării Vostok conduce și un BMW X7. The Insider notează că o astfel de mașină costă cât un apartament mediu, iar suma depășește câteva venituri anuale ale lui Muradov.

Sau al comandantului șef al forțelor terestre, Oleg Saliukov. Potrivit unui extras de la Rosreestr, consultat de The Insider, statul i-a oferit un apartament de 70 de milioane de ruble. Iar fiul lui Saliukov, Dmitri, a primit contracte de la Ministerul Apărării.

Un alt loc de reședință compactă pentru ofițerii superiori se află pe strada Polina Osipenko, lângă stația de metrou ȚSKA. Stau aici șeful departamentului topografic militar al Statului Major General, Alexandr Zalizniuk, contraamiralul Oleg Krivorog, șeful trupelor de război electronic Iuri Lastocikin, șeful departamentului principal de comunicații, Vadim Șamarin, și Serghei Ciubarîkin, suspectat de atrocitățile comise la Bucea, (în calitate de comandant al Gărzii 76 de asalt aeropurtate). Prețul fiecărui apartament este de câteva zeci de milioane de ruble.

Totuși, cel mai important proprietar dintre militari poate fi considerat ministrul adjunct al Apărării, Iuri Sadovenko. Potrivit The Insider, Sadovenko a folosit până de curând un Porsche ca și cum ar fi fost al lui, în condițiile în care proprietarul oficial era omul de afaceri Denis Kitaev. Kitaev este fratele Mariei Kitaeva, consilieră a ministrului Apărării, cu care Sadovenko are și copii. Kitaeva a fost numită consilier în 2012, nu există informații că ar fi fost concediată între timp. Cel puțin la momentul 2020, ea continua să figureze la Ministerul Apărării. Familia Kitaev a făcut afaceri pe terenuri ale Ministerului Apărării, care fuseseră vândute la preț mai mic. Maria comandă mâncare la o adresă diferită – ansamblul Dom na burdenko. Aici, apartamentul (202 m², 260 de milioane de ruble) este înregistrat pe numele mamei consilierei lui Șoigu, Nina Kitaeva. Ea mai deține un apartament în complexul rezidențial Dom so livami (200 milioane) și un apartament în complexul rezidențial 3, Samotecinîi pereulok 11 k2 (100 milioane). În aceeași casă din Samotecinîi pereulok se află un apartament de 100 de milioane al cumnatului ministrului adjunct al Apărării. De asemenea, mai deține un apartament de 287 de metri în ansamblul rezidențial Bunin (490 de milioane). Și fiica sa are un apartament în Dom Leriha (80 de milioane). Costul total al apartamentelor descoperite de The Insider în familia consilierei lui Șoigu este de 1,430 milioane de ruble. Sau cât  119 „cavouri” plătit rudelor soldaților ruși, morți în invazia din Ucraina.

Nikolai Pankov a fost ministru adjunct al Apărării timp de 18 ani. Înainte de Serghei Șoigu, le-a fost adjunct și lui Anatoli Serdiukov, și lui Serghei Ivanov. Printre altele, Pankov superviza și lupta împotriva corupției. Deci putem spune că sub conducerea sa personală un alt viceministru al Apărării, Alexei Krivoruciko, fiind în același timp proprietarul concernului Kalașnikov, a cumpărat de la el însuși arme pentru armată, iar un alt adjunct al lui Șoigu, Ruslan Țalikov, a înregistrat pe numele copiilor o proprietate în valoare de un miliard de ruble. Și Pankov preferă să-și înregistreze bunuri pe copii.
În baza unui acord de transfer de la stat, fiica generalului, Maria, a primit un apartament cu patru camere în Complexul rezidențial „Casa administrației prezidențiale”, în valoare de 70 de milioane de ruble, asta ar însemna cam cât șase „cavouri” (pentru cei care au murit în război, familiile primesc de la statul rus 12 milioane de ruble fiecare). În același imobil, mai scrie The Insider, locuia prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișustin.

Viktor Goremîkin a devenit adjunct al ministrului Șoigu și totodată șeful Direcției Principale Militar-Politice a Forțelor Armate. Acesta este un vechi șef de personal al Ministerului Apărării. În mandatul său, pe lângă mașina Lexus, a achiziționat și un apartament de 141 de metri lângă stația de metrou „Prospect Vernadski” (ul. Udalțova, 77). Costă aproximativ 50 de milioane vde ruble (cât 4 „cavouri”). Un alt apartament (109,5 m², de peste 30 de milioane de ruble) este înregistrat pe numele fiului unui general de intendență. Dmitri Goremîkin, care, potrivit The Insider, este angajat de FSB, s-a stabilit în complexul rezidențial Colosseum.

Unul dintre cei mai loiali adjuncți ai șefii Ministerului Apărării este Pavel Popov. El și Șoigu sunt împreună de pe vremea Ministerului pentru Situații de Urgență. Lui Popov i s-a încredințat crearea Centrului de control al apărării naționale al Federației Ruse (НЦУО), care ar trebui să coordoneze acțiunile tuturor departamentelor, în caz de război. Și Popov și soția lui au și un apartament în complexul rezidențial de elită din Moscova, Smolenskaia Zastava. Apartamentul costă peste 70 de milioane (6 „cavouri”), dar a fost primit de familia generalului cu titlu gratuit, de la Ministerul Apărării.

În același ansamblu rezidențial, a primit cadou și un alt deputat al lui Șoigu, Alexandr Fomin. E drept, într-un extras din Rosreestr el figurează drept „Federația Rusă”, dar numele fiului său nu este ascuns. Apartamentul lor (199,1 m²) costă aproximativ 140 de milioane de ruble (12 „cavouri”). Potrivit The Insider, fiul lui fomin primește un salariu de la Gross Group, un grup de companii care, potrivit unei investigații FBK, gestionează imperiul subteran al șefului Gazprom, Alexei Miller.

„Smolenskaia Zastava” a devenit cămin și pentru alți militari de rang înalt. Aici a primit un apartament (156,5 m²) și șeful celui de-al optulea departament al Statului Major, Iuri Kuznețov.

Propagandistul No. 1 al lui Putin, denunțat că a comandat un asasinat, apoi a fost racolat. Fost ofițer FSB: Mi-a oferit 20.000 de dolari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here