Garbine Muguruza, fermecată de România. Cum a ajuns tenismena la Fundata

Garbine Muguruza/ Facebook

Celebra tenismenă Garbine Muguruza s-a alăturat prinţului Charles în demersul de a promova frumuseţile României. Sportiva, care a petrecut recent cinci zile la Fundata, în judeţul Braşov, a povestit pentru „Adevărul” cum a ajuns în România şi ce a impresionat-o în ţara noastră.

Garbine Muguruza (27 de ani), sportiva spaniolă originară din Venezuela care în 2017 ajungea numărul 1 mondial după ce o învingea pe Venus Williams în finala de la Wimbledon, a devenit, la începutul lunii iulie, unul dintre cei mai mari promotori ai României. Campioana a postat mai multe fotografii din România pe conturile sale de Facebook şi Instagram. Ea a vizitat Peştera Dâmbovicioara, Parcul Naţional Piatra Craiului, Castelul Bran şi s-a cazat în Fundata, judeţul Braşov.

În 8 iulie, Gaby, cum îi spun apropiaţii, a anunţat pe Facebook că a sărbătorit în România aniversarea de 30 de ani a celei mai bune prietene. „Mulţumesc, România! Întotdeauna aşa de primitoare”, a scris sportiva. În imagine apărea alături de prietena sa cea mai bună, Ilinca, iar în spate se vede pensiunea unde a fost cazată şi care aparţine părinţilor româncei, vila Thea. Gaby şi Ilinca s-au cunoscut la Academia de tenis Bruguera, de lângă Barcelona, şi au rămas cele mai bune prietene.
Garbine Muguruza a povestit cum a ajuns în România, cum s-a simţit aici şi ce îi place cel mai mult în ţara noastră.
Adevărul: Din fotografiile postate pe Facebook reiese că v-aţi simţit extraordinar la Fundata, în România. Vreau să vă întreb de câte ori aţi venit în România şi de la cine aţi aflat că ţara noastră are şi zone turistice superbe? V-au spus Simona Halep sau alte tenismene din România ori aţi aflat din alte surse? Apropo, cum vă înţelegeţi cu Simona Halep? Cum aţi aflat de superba destinaţie – Fundata?
Garbine Muguruza: Am fost de 5 ori în România, cea mai bună prietenă a mea este româncă, iar atunci când eram mică am jucat mai multe concursuri în România. Nu am aflat de zonele turistice de la Halep sau de la alte jucătoare din România, dar toate sunt foarte amabile şi primitoare. Totul a început când participam la concursuri în România, iar cum prietena mea cea mai bună este din România mereu am avut o mică atracţie către această ţară.
Fundata am descoperit-o pentru că aici de află Vila Thea, casa familiei prietenei mele, iar eu sunt foarte apropiată de ei. Este o casă minunată la munte în care eu am vrut să mă deconectez.
Cu ce v-a cucerit Fundata aşa de mult încât să alegeţi să celebraţi un moment special aici – aniversarea de 30 de ani a celei mai bune prietene?  
Ceea ce mi-a plăcut la Vila Thea au fost pacea şi deconectarea. Te afli în mijlocul naturii, respiri aer curat, se află într-o locaţie superbă şi ai foarte mult spaţiu. Gazdele sunt foarte primitoare şi au făcut din puţinele mele zile de vacanţă un sejur foarte confortabil în care au avut multă grijă de mine.
Cât aţi stat în România şi ce aţi văzut interesant?
Cu această ocazie am stat cinci zile şi am văzut în special natură, era ceea ce căutam de această dată. Voiam să văd păduri şi să merg în drumeţii montane, să mă conectez la lucruri mai simple, pentru că mereu suntem în oraş şi suntem foarte stresaţi, căutam exact opusul acestor lucruri. Fundata mi-a oferit aceasta oportunitate.
Ce feluri de mâncare tradiţională românească aţi încercat şi care vă place cel mai mult?
Prăjiturelele de la Măgura, gemul făcut în casă, brânza telemea de oaie şi într-una din zile am făcut un grătar în aer liber cu mai multe feluri de carne şi mici.
Interviul integral – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here