Garda de Onoare a prezentat ultimul onor pentru fostul președinte Ion Iliescu la Palatul Cotroceni

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Fostul președinte Ion Iliescu a primit joi ultimul onor, pe Platoul Marinescu, după slujba religioasă de înmormântare oficiată la Biserica din Complexul ‘Palatul Cotroceni’.

Anterior, în Sala Unirii, unde a fost depus încă de miercuri sicriul lui Ion Iliescu, au fost organizate o ceremonie a Gărzii la Catafalc și un scurt moment religios.

Soția fostului președinte, doamna Nina Iliescu, a lipsit de la funeraliile de stat organizate la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres.ro.

După slujba de la Biserica Cotroceni, cortegiul funerar cu sicriul fostului președinte a ajuns pe Platoul Marinescu, unde Garda de onoare, alcătuită din militari ai Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’, a prezentat ultimul onor fostului șef de stat, iar drapelul a fost înclinat în semn de omagiu.

A fost intonat Imnul Național al României, iar cortegiul a trecut prin fața Gărzii.

După ceremonialul de pe Platoul Marinescu, cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Militar Ghencea III, unde fostul șef de stat va fi înmormântat.

Cortegiul se va deplasa pe traseul Bulevardul Gheorghe Marinescu – Bulevardul Eroii Sanitari – Bulevardul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bulevardul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bulevardul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea III.

Slujba de înmormântare a fostului președinte Ion Iliescu, oficiată la Biserica Cotroceni