General polonez: NATO ar trebui să il avertizeze pe Putin că va fi doborâtă orice rachetă care zboară în direcția Poloniei sau Romaniei

Sursa: defense.gov

La nivelul NATO ar trebui să se ia decizia de a doborî rachetele din spaţiul aerian ucrainean care se îndreaptă spre Polonia sau România, susţine generalul olonez Waldemar Skrzypczak, citat de News.ro.

„NATO ar trebui să spună astfel: îl avertizăm pe Putin că orice rachetă care zboară în direcţia noastră va fi doborâtă. Spunem că ne apărăm şi, ca parte a acestei apărări, doborâm rachetele care zboară în direcţia, de exemplu, a Poloniei sau a României”, a declarat, pentru Ukinform, Skrzypczak, expert polonez, fost comandant al Forţelor Terestre şi fost ministru adjunct al Apărării Naţionale al Poloniei.

El a explicat că NATO nu ar trebui să spună că ajută Ucraina să doboare rachete pentru a evita să se angajeze într-o discuţie cu Rusia despre presupusa implicare a Occidentului „în cel de-al treilea război mondial, ci mai degrabă să sublinieze apărarea teritoriului Alianţei”.

Potrivit generalului polonez, o decizie politică în acest sens ar trebui să fie luată fără întârziere la nivelul NATO, întrucât este vorba despre securitatea colectivă a Alianţei Nord-Atlantice. În plus, această decizie va fi, de asemenea, în interesul Ucrainei.

Ukrinform aminteşte că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat drept un dublu standard faptul că aliaţii au ajutat Israelul să doboare rachete şi drone lansate de Iran, în timp ce refuză să ofere asistenţă similară Ucrainei. El a subliniat că, în timp ce au protejat Israelul, ţările partenere au demonstrat că există suficiente echipamente de apărare aeriană pentru a intercepta un număr semnificativ de rachete şi drone iraniene, dar o astfel de demonstraţie „trebuia să fie şi o demonstraţie pentru Rusia”.

În acelaşi timp, preşedintele ucrainean a amintit că avioane ruseşti şi rachete inamice au traversat în mod repetat spaţiul aerian al Poloniei şi României, „şi nu a existat nicio reacţie, ceea ce indică dublul standard”. Zelenski a precizat că, în acel moment, avioanele aliate ar fi trebuit să doboare acele rachete.

La 29 decembrie 2023, una dintre rachetele ruseşti a încălcat spaţiul aerian polonez, rămânând în el timp de aproximativ trei minute şi zburând aproape 40 de kilometri. În acel moment, Polonia a mobilizat avioane de luptă F-16 pentru a-şi proteja spaţiul aerian.

Ulterior, la 24 martie, o rachetă rusească a încălcat din nou spaţiul aerian polonez în apropierea satului Ocerdów din regiunea Lublin şi a rămas acolo timp de 39 de secunde. Deşi forţele de apărare aeriană ale Poloniei au urmărit traiectoria rachetei, nu s-a luat nicio decizie de a o doborî.

Ești pregătit să-ți dai viața pentru patrie? Înrolarea în armată, pe ordinea de zi în lumea bogată

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here