<< Demonstrațiile împotriva politicii de zero COVID a Beijingului au sporit în ultima săptămână, oamenii exprimându-și frustrarea nu numai față de măsurile de izolare, ci și față de guvern și președintele Xi Jinping însuși. Acest tip de tulburări este aproape fără precedent în epoca modernă chineză și cu siguranță motiv de îngrijorare în rândul elitei conducătoare >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< De când a început pandemia, Beijingul a căutat în mod constant să țină sub control COVID-19 prin impunerea de lockdown-uri la nivel de oraș, în care intrarea și ieșirea erau limitate, dacă nu interzise, și în care activitățile erau sever restrânse. Nu este clar de ce guvernul a adoptat măsuri atât de stricte. Nicio altă țară nu a impus acest grad de izolare, în mare parte pentru că costurile presupuse de așa ceva erau atât de mari. Shanghai, cel mai important centru financiar al țării, a fost închis cu săptămânile, în timp ce închideri similare au avut loc în orașe mai mici. Iar asta, pentru a nu mai vorbi de imposibilitatea de a sigila ermetic orașele chinezești mari, dens populate și, altfel, pline de viață.
Ne rămân, deci, două posibile explicații. Una este că guvernul încearcă să țină sub control o mutație de care lumea din exterior nu este conștientă. Acest lucru este evident îndoielnic și, în orice caz, nu a existat tipul de bilanț de decese care s-ar aștepta de la o tulpină nouă, mai letală. A doua și mai rezonabilă explicație este aceea că Beijingul a instituit politici draconice pentru a-și afirma controlul asupra locurilor care erau deja agitate sau instabile. COVID-19 a fost, în acest scenariu, doar un pretext.
Hong Kong este instructiv în acest sens. Nu a trecut chiar atât de mult timp de când China a cunoscut o rebeliune acolo. Autoritățile au luat măsuri împotriva orașului, dar nu înainte ca lumea să vadă furia profundă resimțită de mulți împotriva Beijingului. Într-adevăr, Hong Kong a învățat continentul trei lucruri: că tulburările deschise erau posibile; că revoltele s-ar putea răspândi și ar trebui astfel ascunse sau minimalizate cu orice preț; și că o țară dependentă de comerțul și investițiile internaționale nu și-ar putea permite un proces în instanța opiniei publice. Dacă un oraș ca Shanghai trebuia să fie închis, așa să fie. Operațiunile financiare au trebuit să treacă pe plan secund în contextul tulburărilor larg răspândite, sau cel puțin așa curgea gândirea.
Dacă aceasta a fost într-adevăr strategia, atunci strategia s-a defectat, în ultimele zile. Evenimentul care a precipitat lucrurile a fost un incendiu într-un bloc de apartamente, lăsat de izbeliște. Sentimentul public s-a transformat, așa cum se întâmplă adesea, într-o mișcare antiguvernamentală mai largă. Sloganurile dizidenților s-au concentrat pe pierderea libertății impuse de lockdown-uri înainte de a escalada în condamnări la adresa președintelui și Partidului Comunist, cerându-le ambilor să demisioneze.
În niciun caz, acest lucru nu sugerează că au existat demonstrații peste tot și nici nu înseamnă că regimul este în pericol de a cădea. Până acum, nu este clar dacă aceasta este predominant o mișcare de tineret; dacă este, e mult mai puțin importantă decât una condus de angajați mai în vârstă, din clasa de mijloc. Nici nu este clar cât de răspândite și intense sunt protestele – câte orașe sunt implicate, câte cer un nou guvern, cât de organizate sunt, cât de mult au trebuit să intervină poliția și armata etc.
Rețineți că aceste proteste nu au izbucnit peste noapte. Economia chineză a avut rezultate foarte slabe în ultimii ani. Pe măsură ce exporturile au întâmpinat rezistență, economia a ajuns să depindă din ce în ce mai mult de consumul intern și de investițiile interne. Tranziția a fost dură, așa cum este de obicei pentru țările în această situație. În mod inevitabil, ridică întrebarea, în special în rândul tinerilor, ce fel de viață urmează. După decenii de creștere explozivă, inversarea așteptărilor poate fi sfâșietoare.
Una sunt protestele bancare din provincia Henan, alta furia politică deschisă, generalizată. A cere plecarea conducerii comuniste este ceva extraordinar și, sincer, este greu de luat în serios, mai ales dacă vine de la oricine altcineva în afară de tinerii nemulțumiți. Sau, altfel spus, o să cred când o voi vedea. Guvernul are aproape sigur capacitatea de a zdrobi această presupusă rebeliune, dacă va considera că acest lucru este necesar. Este cu totul posibil ca guvernul să creadă că mișcarea se va stinge de la sine.
Dintr-un punct de vedere geopolitic mai larg, dacă acesta este în vreun fel începutul a ceva mai mult, puterea Chinei devine îndoielnică. Faptul că acest lucru să petrece în același timp în care puterea Rusiei a devenit perisabilă, iar UE este din ce în ce mai nesigură cu privire la direcția sa unificată, sugerează că întreaga Eurasie este în criză. La rândul său, acest lucru înseamnă că puterea relativă a Statelor Unite crește dramatic. Se aplică avertismentele obișnuite, dar este important de reținut că, dacă Rusia nu își stabilizează poziția în Ucraina, dacă UE nu devine coerentă așa cum trebuie și dacă demonstrațiile chineze sunt mai mult decât o sclipire, atunci ar putea apărea o nouă lume. >>
