Se duc două războaie majore. Unul, între Ucraina și Rusia, care face furori de mai bine de doi ani și jumătate, dar a fost limitat, aproximativ, doar la Ucraina. Celălalt, între Israel și Hamas, este în desfășurare de aproape un an, dar se extinde dramatic. Lupta s-a intensificat recent spre nord, spre Liban.
Este în natura războiului să crească. Când două forțe se ciocnesc, războiul static trece adesea la război de manevră, deoarece fiecare parte încearcă să flancheze inamicul și să-și extindă apărarea până la punctul critic. Pe măsură ce războaiele progresează, atacurile pe flancuri și ofensivele pe scară largă devin mai probabile, crescând cererea de provizii. Ceea ce a început ca un angajament limitat crește atât în amploare, cât și în definiție. Logica războiului devine stăpână. Manevrele iau amploare, liniile de aprovizionare se prelungesc și dezvăluie vulnerabilități, iar hărțile conflictului sunt redesenate, ducând la extinderea geografică.
Până acum, războiul din Ucraina a fost relativ limitat, în mare parte, la zona dintre asaltul Rusiei și apărarea în evoluție a Ucrainei. Cu toate acestea, al doilea război, care a început în octombrie anul trecut când Hamas a atacat Israelul, a fost transformat de decizia Israelului de a ataca Hezbollah în Liban. Acesta nu va fi un conflict convențional, condus de infanterie, cu linii de atac definite. Va continua așa cum a început: Israelul încercând să distrugă structura de comandă a inamicului, în timp ce Hezbollah și Hamas încearcă să pună în pericol populația israeliană. În acest conflict, căutarea avantajului și a surprizei va încuraja expansiunea – un risc deosebit de acut, având în vedere apropierea războiului de Ucraina.
Războiul israeliano-arab se va deplasa probabil spre nord și est, spre Iran și Asia Centrală. Dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia va trebui să-și sporească semnificativ prezența militară pentru a gestiona pericolul pentru ea însăși, mai ales după atacul terorist islamist de acum câteva luni asupra unui teatru din Moscova. Rusia nu ar fi capabilă să mențină o apărare activă împotriva unei mișcări spre nord.
În timp ce Israelul ar avea un aliat în Rusia, instabilitatea din nord ar permite Iranului să-și sporească puterea. Israelul ar deveni precaut într-un astfel de scenariu, evitând o ciocnire cu Turcia, dar angajându-se în lupte de mare intensitate. Această expansiune spre nord ar extinde armata Israelului, limitându-i capacitatea de manevră și reducându-i influența asupra conflictului.
Interesele Rusiei se extind dincolo de Ucraina, incluzând creșterea îngrijorării cu privire la amenințările de-a lungul graniței de sud a Rusiei. Între timp, dimensiunea scăzută a forței Israelului și provocările logistice îi limitează capacitatea de a susține operațiuni cu rază largă. Fără a neutraliza amenințările imediate, Israelul nu își poate permite să-și disperseze forțele spre nord. Într-un fel, această expansiune ar restrânge opțiunile strategice ale Israelului, în timp ce alimentează un război ruso-arab mai larg.
Acest lucru poate părea exagerat, dar tendința omenirii de a-și supraestima capacitatea de a controla violența în masă este documentată pe deplin. Experiența SUA în Afganistan este doar un exemplu. Războaiele sunt rareori statice, iar geografia și disponibilitatea forțelor în acest caz fac mai probabilă o evoluție extrem de improbabilă.
Rusia este deja angajată într-un conflict major, dar deplasarea spre nord a războiului israelo-arab ar putea determina Moscova să ia măsuri pe care nu le anticipase. Este puțin probabil, cu siguranță, dar alianța SUA-sovietică din al Doilea Război Mondial a fost, de asemenea, puțin probabilă. În ceea ce privește Statele Unite, au dezvoltat o strategie națională de înarmare a aliaților, dar evitând lupta directă. Statele Unite au petrecut mult timp învățând această regulă și se pare că, indiferent de alegerile viitoare, o vor respecta în continuare.
