S-a vorbit mult despre desfășurarea forțelor navale americane în Caraibe, în largul coastelor Venezuelei, pentru a intercepta și scufunda nave aparținând cartelurilor de droguri. Mai puțină atenție a fost însă acordată interesului crescut al Washingtonului pentru Caraibe în general, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Doctrina Monroe, emisă la începutul secolului al XIX-lea, stipula că Statele Unite vor rezista oricărei intruziuni a puterilor europene în emisfera vestică. Această politică a stat la baza acțiunilor americane împotriva prezenței sovietice în Cuba și, în anii 1980, în finanțarea Contras în Nicaragua. Ambele cazuri au fost prezentate ca fiind motivate de interese geopolitice fundamentale ale SUA. Doctrina Monroe mai prevedea că SUA nu se vor implica în Europa, un principiu încălcat cu oarecare reticență în timpul celor două războaie mondiale și al Războiului Rece.
Politica fundamentală actuală a Statelor Unite este de a se dezangaja față de Europa și, în general, de restul lumii, cât mai mult posibil. Aceasta se bazează pe principiul strategic că Doctrina Monroe reprezintă fundația geopolitică a SUA, protejată fiind de două oceane. Având în vedere doctrina și politica de dezangajare, rezultă că SUA se vor opune intruziunilor puterilor externe în întreaga emisferă vestică. Dreptul la autodeterminare națională a fost, desigur, ignorat de președintele James Monroe; doctrina presupunea, implicit, că SUA ar interveni în America de Sud și America Centrală fără consimțământul guvernelor din aceste regiuni. Pe scurt, Doctrina Monroe a fost atât un decret imperial, cât și o necesitate geopolitică pentru securitatea națională a Statelor Unite.
În acest context trebuie să analizăm acțiunile Statelor Unite în Caraibe. SUA au folosit Doctrina Monroe pentru a-și justifica intervențiile militare în America Latină pe parcursul Războiului Rece, și mai ales în anii 1980. Intervențiile avuseseră două dimensiuni: operațiuni clandestine împotriva cartelurilor de droguri și, mai ales, contracararea prezenței sovietice în Cuba.
O parte semnificativă a activității americane a fost declanșată de faptul că Uniunea Sovietică desfășura operațiuni clandestine menite să destabilizeze țările din America Latină și, dacă era posibil, să creeze regimuri pro-sovietice. În unele dintre aceste cazuri, sovieticii furnizau cartelurilor consilieri militari pentru a profita de slăbirea puterii guvernamentale. SUA au ripostat cu propriile operațiuni clandestine, concepute pentru a bloca eforturile sovietice și pentru a interveni împotriva cartelurilor, de exemplu în Columbia. Multe dintre operațiunile Moscovei erau coordonate din Cuba. Însă, după prăbușirea Uniunii Sovietice, Kremlinul și-a redus implicarea. Între timp, cartelurile de droguri au crescut considerabil în putere, iar pentru că Rusia era mai puțin implicată în această zonă, SUA și-au redus corespunzător implicarea.
Din punctul meu de vedere, tensiunile actuale dintre SUA și Rusia includ noi preocupări legate de Cuba. Moscova a semnat recent un nou acord militar cu Cuba, ridicând posibilitatea unei prezențe rusești sporite ca răspuns la acțiunile SUA în Ucraina (inclusiv furnizarea posibilă de rachete Tomahawk), care fac, din perspectiva Rusiei, Moscova vulnerabilă la atac. Contramăsura logică a Rusiei ar fi să își reînnoiască relația cu Cuba și să amplaseze arme avansate pe teritoriul cubanez.
Mai mult, o prezență în Cuba ar plasa Rusia într-o poziție de a evidenția una dintre cele mai mari vulnerabilități economice ale Americii. Cel puțin jumătate din totalul importurilor și exporturilor SUA trec prin porturile de pe Coasta Golfului. Texas și Louisiana au o importanță economică fundamentală pentru SUA, iar dacă acestea ar fi blocate, porturile americane de la Atlantic și Pacific s-ar confrunta cu dificultăți în compensarea eventualelor deficite comerciale. Și nu ar fi dificil de blocat: porturile Golfului au un singur punct de ieșire, Strâmtoarea Floridei, situată la sud de Key West și cu o lățime de aproximativ 145 kilometri în cel mai îngust punct. Strâmtoarea reprezintă o necesitate pentru Statele Unite și, prin urmare, prezintă interes pentru ruși.
Președintele american Donald Trump a fost preocupat de cartelurile de droguri. Având în vedere realitatea geopolitică actuală, posibilitatea unei reluări a relațiilor Rusiei cu aceste carteluri poate fi bine fundamentată, mai ales în lumina recentului acord militar din Cuba. Politicile SUA în Ucraina fac plauzibilă o ripostă rusă.
Presupunând că această analiză a situației este corectă — și poate că nu este — ea ar explica acțiunile SUA împotriva Venezuelei. Prezența navală sporită în Caraibe oferă o forță capabilă să amenințe Cuba din sud și din nord și limitează semnificativ capacitatea Rusiei de a amenința Strâmtoarea Floridei. De asemenea, descurajează o eventuală acumulare navală rusă. În final, aceasta determină Cuba să ia în considerare mai atent interesele SUA în privința viitorului său. Amplasarea de rachete rusești în Cuba ar putea reprezenta o amenințare pentru SUA, dar ar crea o amenințare existențială pentru regimul cubanez.
Din nou, analiza mea s-ar putea să fie greșită, dar mi se pare că războiul din Ucraina și teama Rusiei față de armele americane din Ucraina au declanșat un răspuns al Rusiei chiar în Cuba, sporind puterea cartelurilor care sunt deja percepute ca amenințări la adresa intereselor SUA. Acesta ar putea fi un semnal pentru Rusia că, în realitate, nu există o contrapondere eficientă. >>
