Autoritățile infirmă „categoric” că Bucureștiul s-ar „închide” sau ar intra în carantină și fac un apel la români să se informeze doar din surse oficiale. Aceasta, în condițiile în care informații false „sunt transmise în mod sistematic” pe rețelele sociale sau prin intermediul unor publicații, avertizează Grupul pentru Comunicare Strategică.

Infirmăm în mod categoric informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului București. Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informații false, fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații”, arată un comunicat de presă al GCS.

Acesta vorbește despre un „fenomen programatic”, „alimentat de intenții ostile ordinii sociale”.

Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuție evoluția situației din ultimele zile și gravitatea vehiculării de informații false de natură să determine panică în rândul cetățenilor. În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “comunicarea de informații false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal și pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani”, potrivit comunicatului.

Autoritățile fac apel la responsabilitate către mass-media și cetățeani, să nu publice sau distribuie pe rețelele sociale informații care nu sunt verificate din surse oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here