Guran vorbește despre relația „foarte bună” pe care a avut-o cu Darius Vâlcov

moise guran
Inquam Photos / Octav Ganea

„Am avut cu Darius Vâlcov o relație foarte bună până când s-a dovedit că este penal”, spune Moise Guran, coordonatorul de campanii electorale al USR-PLUS.

„Am avut cu Darius Valcov o relație foarte bună până s-a dovedit că este penal. M-a invitat la Ministerul de Finanțe, am stat de vorbă, am discutat despre reducerea TVA la alimente. Nu sunt convins că a ținut cont de părerea mea. Am avut dezbateri cu toți cei care m-au întrebat ceva”, a explicat Moise Guran la Digi24.

Fostul jurnalist a mai declarat că nu își dorește o carieră politică: „Nu-mi doresc o carieră politică. Probabil va veni. Dacă nu va veni, înseamnă că am dat greș. Pe mine mă interesează foarte mult următorii patru ani, pentru că sunt cruciali pentru țara asta”, a subliniat Moise Guran, aducând în discuție pactul Green Deal, dezbătut în prezent la nivelul UE.

De asemenea, Moise Guran a subliniat că nu va primi salariu din partea USR.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat, în 8 februarie 2018, de un complet de trei judecători, la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în legătură cu mai multe licitaţii de lucrări pentru apă şi canalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here