Guvernul a aprobat finanțarea pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind asigurarea finanţării Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, urmând ca partea de proiectare să fie finalizată în a doua partea anului viitor, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.ro.

„Este vorba despre asigurarea finanţării pentru construcţia Spitalului Regional Craiova, cel de-al treilea care va intra în proiectare în cursul acestei toamne. Celelalte două, respectiv Spitalul Regional Iaşi şi Spitalul Regional Cluj-Napoca, sunt deja în procedura de proiectare, a fost atribuită. (…) Am avut o întâlnire cu reprezentanţii companiilor care au câştigat aceste proiecte. Până în primăvară se vor finaliza proiectele celor două spitale Iaşi şi Cluj şi sperăm că, în cursul anului viitor, în a doua parte, pentru că este necesară o perioadă de circa un an de zile după atribuire, să avem proiectul finalizat şi la Craiova şi să se poată trece la etapa de licitaţie şi de începere a construcţiilor efective la cele trei spitale regionale”, a declarat Rafila, într-o conferinţă de presă.

Proiectul de lege adoptat de Guvern prevede aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2022 şi la Luxemburg la 11 aprilie 2022.

Conform contractului de finanţare, împrumutul BEI în valoare de 368 milioane euro reprezintă circa 73% din costul net aferent. Diferenţa de circa 140,52 milioane de euro (27%) din costul total net, la care se adaugă taxele şi impozitele aferente proiectului, se vor asigura de partea română, din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here