Guvernul va aproba bugetul pe anul 2023

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba, joi, proiectul de de lege privind bugetul de stat pe anul 2023 şi proiectul privind bugetul asigurărilor sociale pe anul 2023, cât şi pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023 şi ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Executivul va aproba şi strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023-2025, a mai spus prim-ministrul. Şeful Guvernului a adăugat că majoritatea ministerelor au un buget mai mare pe anul viitor, iar pachetul de măsuri de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi gaze naturale va continua, transmite News.ro.

„În şedinţa de azi aprobăm pachetul legislaţiei bugetare de anul viitor. Discutăm cele două proiecte de buget pentru anul 2023, strategia fiscal bugetară pentru perioada 2023 – 2025, legea plafoanelor bugetare şi ordonanţa de urgenţă care stabileşte strategiile fiscal-bugetare. Vom continua programele de susţinere economică, vom continua programele de susţinere a investiţiilor private şi publice şi vom continua să avem în lista de priorităţi menţinerea locurilor de muncă şi protejarea cetăţenilor de efectele creşterii preţurilor şi desigur de efectele creşterii inflaţiei”, a precizat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern care are loc joi la Palatul Victoria.

Premierul a adăugat că în buget sunt prevăzute şi măsuri care vin în sprijinul persoanelor vulnerabile.

„Venim cu noi măsuri pentru susţinerea persoanelor vulnerabile. Toate acestea sunt cuprinse în deciziile luate atunci când am întocmit bugetul la nivelul fiecărui minister în parte. E prima oară când realizăm o construcţie pentru a realiza toate programele priotare pentru cetăţeni. Discutăm de 223 de programe incluse la finanţare. Aproape toate ministerele au bugete mai mari pentru anul viitor. Trebuie să ducem mai departe politicile şi programele pe care ni le-am asumat pentru domeniul educaţiei, cercetării şi inovării, pentru sănătate, pentru asistenţă socială, pentru economie, agricultură şi pentru infrastructura de transport, precum şi pentru siguranţa şi apărare. Pachetul de măsuri de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi gaze naturale va continua, pentru că avem nevoie să protejăm cetăţenii în continuare de creştere preţurilor şi efectele crizei energetice”, a completat Ciucă.

El a mai spus că după aprobarea bugetului pe 2023, proiectul va merge la dezbatere şi vot în Parlament, astfel încât până pe 15 decembrie bugetul să fie aprobat şi înaintat spre promulgare Preşedintelui României.

 

Premierul Ciucă, bilanţ la un an de guvernare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here