„Haideţi să ne gândim la cei 1.400 de decedaţi”. Replica lui Tătaru pentru Ciolacu, după „manipulare”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi seară că nu există ”nicio manipulare” privind prezentarea datelor în contextul pandemiei cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

„Raportările se fac zilnic de către Direcţiile de Sănătate Publică, fiecare judeţ în parte, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică prin platforme ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Chiar săptămâna următoare cred că o să fie o expunere a celor de la INSP tocmai a modului în care se fac raportările în fiecare zi care o să fie date şi presei şi o să vedem exact că nu poate fi vorba de nicio manipulare. O să vedeţi centralizarea şi prezentarea datelor. Haideţi să ne gândim la cei 1.400 de decedaţi, la toţi care sunt îmbolnăviţi, la toţi cei care sunt din corpul medical, la decedaţii din corpul medical. Nu cred că putem să vorbim chiar aşa de uşor de aceste cifre”, a afirmat Tătaru la Digi 24.

El a spus că testarea realizată de Ministerul Sănătăţii va începe săptămâna viitoare.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că Guvernul i-a interzis primarului general al Capitalei să testeze populaţia de COVID-19 pentru ca informaţia „să vină întotdeauna dintr-un singur sens”, ceea ce este „o manipulare”.

„În primul rând, de ce timp de trei luni nu s-au făcut aceste teste? Ştie cineva câţi români au fost testaţi? Pentru că o persoană poate să facă mai multe teste până se lămureşte dacă este negativ sau pozitiv. Noi auzim: ‘ Acest număr de teste s-a făcut’. La câte persoane? A venit vreodată Guvernul să ne explice de ce a fost interzisă testarea de către primarul general al Capitalei? Ca informaţia să vină întotdeauna dintr-un singur sens. Este o manipulare. Eu nu spun că ce se raportează e fals, modul de raportare şi cum se îmbracă lucrurile şi faptul că se doreşte doar dintr-un singur centru să se ia această informaţie este un mod de manipulare”, a susţinut Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here