- Analiză The Economist
Franța a pierdut încă un guvern, după ce parlamentul a votat covârșitor, pe 8 septembrie, împotriva prim-ministrului François Bayrou. În ciuda unui apel pasional de ultim moment, în fața Adunării Naționale, dl Bayrou a obținut doar 194 din cele 558 de voturi exprimate la moțiunea de încredere. Înfrângerea a fost o umilință atât pentru dl Bayrou, cât și pentru aliatul și șeful său centrist, președintele Emmanuel Macron. După doar nouă luni în funcție, dl Bayrou își va prezenta oficial demisia. Dl Macron a spus că va numi un succesor în următoarele câteva zile.
La France Insoumise, condusă de Jean-Luc Mélenchon, și RN, de extremă dreapta, al lui Marine Le Pen, au votat ambele împotriva guvernului. La fel, mai surprinzător, au făcut și socialiștii și chiar unii membri ai republicanilor de centru-dreapta, care furnizaseră mai mulți miniștri în guvernul lui Bayrou. A fost un rezultat sumbru pentru un prim-ministru care sperase să-l ajute pe Macron să aducă stabilitate țării. În schimb, Franța a pierdut acum patru prim-miniștri în mai puțin de doi ani.
Dl Bayrou însuși a convocat votul de încredere pe baza planurilor sale de a face economii bugetare în valoare de 44 de miliarde de euro (51 de miliarde de dolari) în 2026, pentru a reduce deficitul bugetar al Franței, care anul acesta este de 5,4% din PIB. Însă opoziția, atât de stânga, cât și de extrema dreaptă – care formează două blocuri mari în parlament – a refuzat să coopereze cu propunerea sa de austeritate. Opoziția nu s-a lăsat înduplecată nici atunci când dl Bayrou a avertizat, în parlament, înainte de vot, că nivelul ridicat al datoriei publice pune „viața Franței în pericol”. Boris Vallaud, liderul parlamentar al socialiștilor, l-a acuzat pe Macron pentru dezastru, numindu-l pe Bayrou un simplu „imitator orb” al președintelui. Votul a fost „un moment al adevărului” după „rezultatele dezastruoase a cinci decenii de gestionare risipitoare”, a declarat dna Le Pen.
Înfrângerea lui Bayrou aruncă țara într-o nouă perioadă de triple necazuri: incertitudine politică, neliniște pe piețe și nemulțumire populară. Doar acum nouă luni parlamentul a doborât guvernul anterior, condus de Michel Barnier (centru-dreapta), iar dezbaterea din parlament dinaintea votului din 8 septembrie sugerează că acesta rămâne indisponibil pentru compromis. Costurile de împrumut ale Franței sunt deja mai mari decât cele ale Greciei. Un nou val de proteste și greve este planificat pentru 10 și 18 septembrie.
Dl Macron se confruntă acum cu un set restrâns de opțiuni nefericite, niciuna dintre ele nefiind probabil să rupă ciclul de blocaj politic. Constituțional, nu este obligat să convoace noi alegeri și își va dori prea puțin asta. Dna Le Pen dorește cu siguranță un nou scrutin. Partidul ei este deja cel mai mare din parlament și ea crede că ar putea obține o majoritate la noi alegeri. Un sondaj realizat la începutul acestei luni a sugerat că RN și aliații săi ar obține primul loc în primul tur de scrutin, cu 33%; gruparea de stânga ar strânge împreună 25%; centriștii dlui Macron ar fi împinși pe un dezastruos loc trei, cu doar 15%. Nu mai puțin de 63% dintre francezi se declară în favoarea întoarcerii la urne.
Totuși, dna Le Pen nu ar putea ea însăși să candideze. Acum câteva luni, un tribunal din Paris i-a interzi candidatura la funcții publice, într-un caz legat de finanțarea partidului; interdicția se aplică chiar și în perioada de așteptare a apelului său, care este programat să înceapă în ianuarie 2026. Vorbind pe 7 septembrie, sub soarele târziu de vară din nordul Franței, o Le Pen exuberantă a declarat că este „gata să sacrifice toate mandatele electorale de pe pământ” pentru a pune capăt politicilor „nedrepte și toxice” ale dlui Macron. Dacă ar fi convocate noi alegeri, iar RN ar obține majoritatea, Jordan Bardella, protejatul ei de 29 de ani, ar fi candidatul partidului la funcția de prim-ministru.
Totuși, ultima dată când dl Macron a dizolvat parlamentul, în iunie 2024, s-a trezit cu mai puține locuri decât avusese înainte. Deja confruntându-se cu faptul că deține doar o minoritate în parlament, este puțin probabil să dorească să repete experiența. Aceasta îi lasă președintelui o a doua opțiune: să încerce, din nou, să găsească o figură care să poată cel puțin să treacă un buget pentru 2026. Unii din tabăra centristă susțin că soluția rezidă într-un pact cu socialiștii, care dețin 66 de locuri în camera inferioară, de 577 de locuri. Dar prețul ar putea fi acceptarea planului lor emblematic pentru o nouă taxă pe averile ultra-bogaților, de minimum 2% pe an pentru cei cu averi de peste 100 de milioane de euro. Dl Macron, spune un oficial, se opune ferm acestei idei, deoarece i-ar submina reputația de a fi făcut din Franța un loc mai prietenos pentru afaceri.
Ce ar putea transforma un blocaj supărător într-o criză în toată regula? Un declanșator ar putea fi piețele obligațiunilor, dacă s-ar întoarce împotriva Franței. Acestea sunt deja vizibil neliniștite. A doua cea mai mare economie din zona euro, Franța nu are probleme în a găsi creditori. Dar randamentul obligațiunilor guvernamentale pe zece ani s-a apropiat deja de cel al Italiei. Agenția de rating, Fitch, urmează să își actualizeze evaluarea asupra Franței pe 12 septembrie. De fapt, unii observatori cred că va fi nevoie de o criză de piață pentru ca politicienii și opinia publică să înțeleagă cu adevărat ce e în joc.
Celălalt posibil declanșator, ca întotdeauna, este strada. Sindicatele au convocat o zi de greve organizate pe 18 septembrie. Înainte de asta, pe 10 septembrie, Franța se confruntă cu o zi de proteste potențial și mai îngrijorătoare, sub sloganul „Bloquons tout” („Să blocăm tot”). Lansată pe rețelele sociale, asemenea mișcării „vestelor galbene” la vremea ei, această încercare de a paraliza țara a fost sprijinită și de sindicatele mai radicale. Fără un guvern împotriva căruia să protesteze, o astfel de acțiune ar putea avea o valoare absurdă și să eșueze. Totuși, în Franța, nu poate fi exclus potențialul ca o mișcare amorfă să se întărească într-un fenomen mai periculos; dl Macron a fost până la urmă nevoit să renunțe la o taxă pe carburanți pentru a calma „vestele galbene„. Oricine îl va înlocui pe dl Bayrou în funcția de prim-ministru va moșteni o țară și mai instabilă decât cea pe care acesta a lăsat-o în urmă.
Se va trezi mahmurul Trump după șocul Tianjin ? Putin și-a făcut imediat datoria de castravete murat
