Heiko Maas: În relația cu SUA sunt schimbări structurale. Nu va fi suficientă plecarea lui Trump

Sursa: Flickr

O înfrângere a lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie nu ar fi suficientă pentru redresarea relaţiilor diplomatice dintre Washington şi Berlin, a declarat ministrul de externe german Heiko Maas, într-un interviu publicat duminică, informează dpa, preluată de Agerpres.

”Orice persoană care crede că a avea un democrat în funcţia de preşedinte (al SUA) va restabili parteneriatul transatlantic la nivelul dinainte subestimează schimbările structurale” care au avut loc, a spus şeful diplomaţiei germane.

Deşi a calificat relaţia bilaterală ”extrem de importantă”, Maas a adăugat că ”în actuala sa formă, ea nu mai răspunde aşteptărilor pe care ambele părţi le au de la aceasta”.

Preşedintele american Donald Trump a criticat constant Germania pentru gestionarea unor chestiuni, precum cooperarea Berlinului cu Rusia în proiectul energetic Nord Stream 2 şi faptul că Germania nu respectă ţinta decisă de NATO, de 2% din PIB, pentru bugetul său militar.

La alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, Trump se va confrunta cu Joe Biden, candidatul Partidului Democrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here