Ikea, primele pierderi în România

IKEA România, subsidiara locală a retailerului suedez de mobilă şi decoraţiuni cu acelaşi nume, a terminat anul 2018 cu o pierdere netă de 8 milioane de lei (1,7 mil. euro), faţă de un profit net de 24,2 milioane de lei (5,2 mil. euro) în anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

În iunie, IKEA a deschis al doilea magazin din România, în Bucureşti, în zona comercială Pallady, după o investiţie de 90 mil. euro, scrie Ziarul Financiar.

Pierderile vin în contextul în care compania a început la finalul anului 2017 construcţia celui de-al doilea magazin din România, situat în zona Pallady din Capitală. Magazinul a fost deschis în luna iunie a acestui an după o investiţie de 90 de milioane de euro. În cadrul magazinului lucrează 600 de oameni, iar în total în cadrul businessului IKEA din România activează peste 1.200 de persoane, potrivit celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe.

Anul trecut, IKEA România, care reprezenta practic doar afacerile magazinului din Băneasa, a avut o cifră de afaceri de aproape 680 de milioane de lei (146 mil. euro), în creştere cu aproape 8% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here