„Imaginea disperării” | Holul care duce spre biroul managerului de la Spitalul Județean Buzău, plin cu paturi Covid

Sursa: Gabriel Avrămescu

Deputatul PNL de Buzău Gabriel Avrămescu face publică o fotografie pe care o intitulează „Imaginea disperării”, fotografie în care se poate observa cum la intrarea în Spitalul Judeţean Buzău, exact pe holul care duce spre biroul managerului, au fost amenajate paturi pentru bolnavi care aşteaptă să fie consultaţi de un medic specialist, transmite News.ro.

Din imagini se poate observa cum paturile sunt deja ocupate cu bătrâni cu fesuri pe cap, înveliţi cu pături, iar la căpătâiul lor este o asistentă medicală.

Potrivit deputatului liberal, din cauza aglomeraţiei cu care se confruntă cel mai mare spital buzoian, care tratează şi cazuri de COVID, dar şi alte afecţiuni, s-a decis amenajarea triajului de la UPU pe holul spitalului, la foarte mică distanţă de biroul managerului şi de alte birouri. Decizia a fost luată de conducerea SJU Buzău pentru a se putea păstra distanţa între pacienţii COVID şi cei non COVID.

Niciodată nu a fost o astfel de situaţie la Spitalul Judeţean Buzău.

” Aceasta este imaginea disperării. Se întâmplă acum, la Spitalul Judeţean din Buzău. Din cauza valului de persoane infectate cu Covid, triajul s-a mutat pe holuri. Locuri la terapie intensivă nu mai sunt demult. Dacă Spitalul Judeţean intră în colaps, judeţul nostru rămâne fără sistem de sănătate.”, scrie parlamentarul buzoian.

Avrămescu postează şi o fotografie cu mai multe ambulanţe care aşteaptă în curtea Spitalului Judeţean Buzău, cel mai probabil cu pacienţi.

În acest context, parlamentarul buzoian îndeamnă populaţia la vaccinarea anti Covid: ” Suntem în război cu un virus parşiv care ne poate ataca oricând mama, sora, fratele. Avem însă arme. Avem VACCINUL! E timpul să fim responsabili, să ne protejăm şi să îi protejăm pe cei dragi, să ne păzim familia şi viaţa. Buzăul este încă sub media naţională la rata de vaccinare. Putem schimba acest lucru, putem învinge împreună! Acum este momentul să lăsăm deoparte luptele politice, sa lăsăm deoparte tot ce ne dezbină şi să privim către ceea ce ne uneşte! În faţa suferinţei şi a morţii suntem egali. Să punem pe primul loc sănătatea şi viaţa! „.

Spitalul Judeţean Buzău se confruntă cu o avalanşă de pacienţi, atât pozitivi la coronavirus, cât şi cu alte afecţiuni,

În acest moment, în unitatea medicală sunt internaţi 137 de pacienţi cu COVID, 25 intre ei aflându-se în aşteptare, la Unitatea de Primiri Urgenţe. Ei urmează să fie duşi pe secţiile Covid atunci când medicii găsesc un loc disponibil.

De asemenea, cele 14 locuri de la Terapie Intensivă  sunt ocupate de bolnavi în stare critică.

Beatrice Mahler: Avem pacienți cu forme extrem de severe care necesită debit mare de oxigen. Consumul de oxigen s-a triplat față de valul 3 al pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here