<< O reducere slabă a consumului de gaz nu va rezolva problemele continentului >>, notează The Economist.
<< Când miniștrii energiei din țările membre ale Uniunii Europene s-au reunit pentru o întâlnire de urgență, pe 26 iulie, acordul a venit rapid. Ei au convenit că fiecare țară ar trebui să reducă consumul de gaze cu 15%, raportat la media din ultimii cinci ani, între 1 august a.c. și 31 martie 2023. A fost un compromis tipic al UE, făcut în urma unor lungi negocieri și plin de scutiri și concesii. Nu va rezolva cu adevărat problema curentă: cum ar trebui să răspundă UE dacă Rusia oprește sau reduce radical livrările – lucru ce pare din ce în ce mai probabil. Cu o zi înaintea reuniunii, Gazprom, gigantul energetic de stat al Rusiei, anunțase că va reduce din nou volumul de gaz care curge prin conducta sa Nord Stream 1, la 20% din capacitate.
Liderii UE vor să se asigure că un deficit de gaz rusesc nu lasă casele neîncălzite sau fabricile închise. Dar membrii blocului au niveluri diferite de expunere la gazul rusesc. Unii au construit terminale pentru gaze naturale lichefiate (LNG), reducându-și dependența de Gazprom. Spania, de exemplu, primește doar 10% din cerere din est (deși această pondere a crescut recent din cauza unor conflicte cu Algeria, un alt furnizor). Alții au redus deja consumul, în special Țările de Jos, cu o treime. Alții, cum ar fi Polonia, au redus deja aprovizionarea la zero, de la începutul războiului, și au trebuit să se adapteze.
Germania este situația anormală. Alte guverne europene, Comisia Europeană (ramura executivă a UE) și America au avertizat-o de mult să nu se bazeze pe gazul rusesc. Dar aprovizionarea din est a permis Germaniei să închidă centralele electrice care ardeau cărbune „murdar” și să le elimine treptat pe cele nucleare. De asemenea, a furnizat energie ieftină industriei țării, ajutând-o să rămână competitivă. Drept urmare, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, în februarie, mai mult de jumătate din gazul Germaniei venea prin conducte din Siberia (cota a scăzut de atunci la o treime).
În mod previzibil, atunci când Ursula von der Leyen, președinta (germană) a Comisiei Europene, a propus săptămâna trecută ca toate guvernele UE să reducă consumul de gaze în aceeași proporție, unii au respins ideea. „Spre deosebire de alte țări, noi, spaniolii, nu am trăit peste posibilitățile noastre din punct de vedere energetic”, a declarat Teresa Ribera, ministrul spaniol al Mediului – o înțepătură la adresa modulului în care Germania i-a tratat țara în timpul crizei euro, acum peste un deceniu. Pe atunci, Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanțe, spunea că țara sa nu îi va salva pe cei care au trăit peste posibilitățile lor.
În esență, miniștrii energiei din UE aruncă butelia de gaz pe drum. Ținta de 15% este voluntară, deși miniștrii au lăsat deschisă posibilitatea unor reduceri obligatorii în cazul în care Rusia va „strânge” și mai mult conductele. Există multe diferențe: pentru țările care nu sunt conectate direct la rețeaua europeană de gazoducte, pentru cele care și-au redus deja consumul și pentru cele care folosesc mult gaz ca materie primă pentru a face îngrășământ și altele asemenea.
Dacă iarna care vine este blândă, UE s-ar putea să o depășească. Dar dacă este frig, blocul va trebui să demonstreze că poate rămâne unit atunci când vremurile sunt grele. Germania, în special, va trebui să dea dovadă de solidaritate cu alte țări membre. Se află în centrul rețelei europene de gazoducte. Va permite, de exemplu, ca gazul să curgă în Republica Cehă pentru a împiedica oamenii să înghețe acolo, dacă asta înseamnă că fabricile sale trebuie să intre în concediu? În 2020, în primele zile ale pandemiei, Germania a fost printre țările care au impus limite la exportul de echipamente medicale de protecție.
Diviziunile ar face jocul președintelui Rusiei, Vladimir Putin. O prăbușire a solidarității europene este exact ceea ce își dorește. >>
