Războiul din Ucraina se va încheia în 2026 sau în 2027 doar dacă Putin va pica de la putere (grație unor factori interni, externi sau naturali) ori dacă armata rusă va fi gonită de pe teritoriul Ucrainei, deci dacă ar fi înfrântă precum Germania nazistă – situație care, de altfel, ar cataliza și prăbușirea dictatorului (ceea ce de altfel s-a întâmplat și în cazul Germaniei naziste).
Altfel, războiul ruso-ucrainean nu va face decât să continue, căci:
- Liderul de la Kremlin a rămas demult fără o opțiune de retragere nu doar onorabilă, ci și una care să nu vină la pachet cu costuri politice și personale cutremurătoare. De altfel, nici din Afganistanul anilor ’80 ordinul de retragere a hoardelor sovietice nu a fost dat de către dictatorul rus care ordonase invazia (Brejnev se afla deja la doi metri sub pământ), ci de un succesor, Mihail Gorbaciov.
- Ucraina nu își permite să nu se mai apere de ruși, mai ales că, în ciuda dificultăților crescânde generate de război, pentru ucraineni alternativa la continuarea eroică a luptelor ar fi infinit mai dureroasă: persecuție, sclavie, deportări, anihilare identitară.
- Europa nu își permite să trădeze Ucraina, întrucât asta ar implica faptul însuși de a-și trăda propria securitate, stabilitate și dezvoltare.
- China a recunoscut, inclusiv în vară, prin vocea ministrului său de Externe, că nu își permite ca Rusia să piardă; ceea ce înseamnă că, dacă Rusia nu e în stare să câștige, atunci măcar trebuie să continue – iar Beijingul ține fără ezitare Moscova pe perfuzii în acest sens.
- În fine, Donald Trump s-a dovedit suficient de neputincios pentru a-i da Ucrainei lovitura de grație în beneficiul Rusiei. A încercat din răsputeri un an întreg, n-ai ce zice, dar din fericire și statul american, și statul ucrainean, și partenerii europeni au avut și au încă destule cărți în mână pentru a continua să obstrucționeze cele mai nesăbuite gânduri sau chiar demersuri trumpiene.
Pentru ca ambele scenarii să devină realitate – prăbușirea lui Putin sau prăbușirea armatei sale – e așadar necesară o intervenție din afară, intervenția unor factori independenți de voința și de controlul lui Putin (fie că e vorba de lovitură de stat sau de palat, de revoluție, de un deces subit ori de… Trump).
Da… de Trump. Căci ironia istoriei e invariabil crudă, iar războiul ruso-ucrainean nu poate nici el scăpa de tirul ei.
Dacă e să privim realist șansele care există pentru o pace în Ucraina, vom observa ușor că ingredientele esențiale gravitează în jurul persoanei președintelui american.
El este acela care într-adevăr are toate cărțile pentru a contribui decisiv la succesul uneia dintre direcțiile potențiale ale conflictului: continuarea sau încetarea lui.
Trump nu poate să oprească războiul presând doar Ucraina (acest adevăr a fost deja testat în 2025), dar l-ar putea opri presând doar Rusia (2026 oferă toată paleta de motive pentru testarea acestui adevăr).
Pentru liderul de la Casa Albă nu ar trebui să existe dileme, e un calcul aproape aritmetic, simplu ca regula de trei simplă: din moment ce războiul nu se oprește decât dacă Putin îl oprește, iar Putin nu își permite să îl oprească, atunci fie forțezi oprirea războiului peste capul lui Putin, fie pui osul la căderea capului lui Putin.
Mintea lui Donald Trump funcționează binar, mintea președintelui american e dependentă de abordarea realității în alb și negru și de personalizarea problemelor care-i sunt puse în față – s-a văzut asta în primul an din al doilea mandat, s-a întâmplat la fel și în cei patru ani din primul mandat, l-au descris astfel numeroși apropiați și foști colaboratori de rang înalt (există o bogată literatură pe tema asta).
Este, de aceea, destul de curios faptul că până acum Trump s-a complicat nespus și nu a priceput raționamentul simplu și corect pentru atacarea problemei ruso-ucrainene. Ar fi și mai curios dacă nu va pricepe totul nici măcar începând cu 2026, după cascada de semnale puternice pe care i le-a transmis 2025.
Singura explicație rezonabilă pentru ca Trump să nu își schimbe măcar de aici înainte abordarea ar fi una legată de existența acelor sfori îndelung suspectate, prin care dictatorul de la Kremlin poate dicta mișcările liderului de la Casa Albă.
Însă chiar și dacă acele sfori există (iar adevărul este că nimic din ceea ce a făcut Trump până acum nu a facilitat dispariția suspiciunilor în acest sens), președintele american tot riscă să aibă din ce în ce mai mult de pierdut satisfăcându-și sforarii decât rupând-o cu ei.
După patru ani de război, care pe deasupra au alimentat și o suită periculoasă de alte fenomene nocive pe plan internațional, miza din Ucraina a devenit atât de mare încât va sfârși prin a-l strivi pe Trump indiferent dacă liderul american va accepta sau ignora realitatea.
Situația în care se află președintele SUA nu este deloc una de invidiat. Până la urmă, în chestiunea rusă, Donald Trump are de ales între un cancer agresiv și galopant și un cancer cu evoluție lentă.
Are de ales între a-l deservi în continuare pe Putin, deci forma de cancer cu zero șanse de vindecare, sau a-l sprijini ca nimeni înaintea sa pe Zelenski, în cazul acesta putând spera la o oarecare formă de reabilitare.
Anul 2026 nu începe, iată, prea bine pentru nimeni, dar în cazul lui Trump poate măcar să evolueze relativ promițător, bineînțeles în măsura în care Trump va și face ceva în acest sens.
Continuarea războiului ruso-ucrainean mușca 24/24 din aura președintelui american, în timp ce clădirea unor premise reale pentru pace îi va sufla vânt în pânze. În ambele situații, piatra de moară care atârnă de gâtul lui Donald Trump are un singur nume: Vladimir Putin.
Iar Donald Trump are în Biroul Oval foarfeca cu care s-o taie.
