<< În Congo se petrece ceva groaznic. Pe 27 ianuarie, un grup rebel denumit M23 a preluat controlul asupra localității Goma, cel mai mare oraș din estul țării, omorând mai mulți militari din corpul ONU de menținere a păcii și determinând sute de mii de localnici să fugă. Cu greu găsești pe cineva din afara centrului Africii care să știe cine este M23 sau pentru ce luptă. Așa că iată o analogie utilă: Donbas >>, notează The Economist.
<< În 2014, Vladimir Putin a cucerit Donbas, o regiune din estul Ucrainei, dar a pretins că nu a făcut-o. Ca pretext, a folosit forțele separatiste locale pe care Rusia le-a înarmat, le-a aprovizionat și le-a dirijat. Aceste forțe, spunea el, îi protejau pe etnicii ruși de persecuțiile ucrainenilor bigoți. Kremlinul a negat că armata rusă era prezentă în teren pentru a ajuta rebelii, deși era prezentă. Mai târziu, după declanșarea invaziei pe scară largă din Ucraina de către domnul Putin, acesta din urmă a renunțat la a mai pretinde că statele separatiste din Donbas erau „independente” și le-a anexat forțat în 2022.
Dictatorul din Rwanda, Paul Kagame, a copiat aceste tactici în estul Congo-ului. Rebelii M23 sunt înarmați, aprovizionați și dirijați de regimul său. Aceștia susțin că îi protejează de persecuții pe tutsi din Congo, dar această amenințare este exagerată. M23 este, de fapt, un proxy al Rwandei, permițându-i să preia o mare bucată de teritoriu congolez, în timp ce pretinde că nu o face. ONU estimează că mii de soldați rwandezi au traversat granița în Congo pentru a ajuta la această capturare de teritoriu. Rwanda neagă ceea ce observatorii de pe teren pot vedea clar.
Consecințele sunt groaznice. După ani de lupte, în Congo aproximativ 8 milioane de oameni au fost alungați de la casele lor, 400.000 în ultima lună. În multe zone din est, bărbați înarmați violează și jefuiesc cu impunitate. Mineralele prețioase sunt jefuite sistematic; Rwanda, care extrage puțin aur acasă, a devenit în mod misterios un mare exportator de aur. Iar acum, Goma, care anterior adăpostea 2 milioane de oameni, se află sub ocupație, mai rămânând doar câteva zone de rezistență. Guvernul din Congo afirmă că acțiunile Rwandei reprezintă o declarație de război. De fapt, este un război nedeclarat, un act de colonialism stealth.
Paralelismul între Rusia și Rwanda este unul imperfect. Rwanda nu a anexat oficial niciun teritoriu al vecinilor săi. O altă diferență este că, în timp ce Ucraina era o democrație funcțională atunci când domnul Putin a invadat-o, Congo este haotic și guvernat atroce. Zeci de grupuri armate slab organizate devastează estul. Rwanda nu este singurul prădător, dar este cel mai puternic. Armata sa este disciplinată, motivată și competentă, motiv pentru care și poate smulge bucăți dintr-o țară de 90 de ori mai mare decât dimensiunea Rwandei.
Urmând modelul Donbasului, Rwanda a creat informal ceva care seamănă mult cu un stat-marionetă pe pământ congolez. Și este posibil să nu se oprească la Goma. Unii diplomați occidentali se tem că domnul Kagame vizează în cele din urmă răsturnarea guvernului congolez. Ceea ce ar fi nu doar ilegal și greșit, ci ar și reprezenta un simptom îngrijorător al unei ordini internaționale în descompunere.
Se prăbușetșe tabu-ul global asupra înhățării teritoriilor altora. Domnul Putin este principalul vinovat, vărsând râuri de sânge pentru pământ. China amenință Taiwanul și revendică ape teritoriale ale altor țări. Iar acum, președintele Donald Trump vorbește de extinderea teritoriului american. Pe un astfel de fundal, nu este deloc surprinzător că și alți lideri au concluzionat că imperialismul este din nou la modă.
Comportamentul malign al Rwandei în Congo nu este ceva nou. M23 a preluat Goma pentru prima dată în 2012. Dar donatorii occidentali au presat rapid regimul domnului Kagame să-și retragă oamenii înarmați, iar o forță de menținere a păcii bine finanțată aproape a distrus grupul. Acum, ONU este mai slab în Congo. Garnizoana sa din Goma a fost iremediabil depășită din punct de vedere al armamentului. Consiliul de Securitate al ONU a condamnat atacul și prezența „forțelor externe”, dar s-a abținut de la a numi Rwanda.
Puterile din afară sunt distrase, iar Rwanda are mai mulți susținători decât în 2012, având alianțe cu țări precum China, Qatar și Turcia. Sub conducerea lui Joe Biden, diplomații americani au fost implicați și l-au avertizat pe domnul Kagame împotriva aventurismului militar, ținându-l parțial sub control. Nimeni nu știe care ar putea fi politica domnului Trump, dar probabil că nu presupune o articulare principială a motivului pentru care „forța face dreptate” este o rețetă pentru nenorocire.
Alte guverne occidentale sunt împărțite. Multe au o slăbiciune pentru Rwanda lui Kagame. Ordinea internă a țării face mai ușoară derularea proiectelor de dezvoltare acolo. Soldații săi servesc în operațiuni ONU de menținere a păcii și protejează operațiunile de gaz ale Franței în Mozambic, ca parte a unei misiuni finanțate de UE. Fost lider rebel, domnul Kagame se bucură de prestigiu pentru oprirea genocidului din Rwanda, acum trei decenii. Donatorii îi acordă adesea domnului Kagame beneficiul îndoielii și continuă să-i finanțeze guvernul.
Ar trebui să fie mult mai duri. Rwanda depinde în mare măsură de ajutoare externe, subvențiile acoperind 12% din bugetul său, majoritatea datoriei externe fiind în termeni concesionari. Ar trebui să-l preseze mai tare pe domnul Kagame, așa cum au făcut-o în trecut. Statele Unite, care au legături militare puternice cu Rwanda, ar putea schimba stimulentele pentru domnul Kagame cu un apel telefonic. Statele africane ar trebui și ele să ia atitudine.
Alternativa — a-l pe domnul Kagame să își păstreze Donbasul — este mult mai rea. O lume în care cei puternici iau teritoriul celor slabi ar fi un loc mai înfricoșător și mai violent. În Africa, mai ales, există nenumărate obiecții față de frontierele actuale, dar încercările de a le muta s-au încheiat de obicei cu catastrofe. Dacă se va permite încălcarea flagrantă a frontierelor, vor fi mai multe astfel de încălcări. >>
