Din perspectiva Moscovei, dependența energetică a Mongoliei față de Rusia își face excelent treaba. Dovada supremă în acest sens este expusă de sentimentul de impunitate trăit de Vladimir Putin, dictatorul îndrăznind să călătorească în țara vecină deși, în mod normal, Mongolia ar fi obligată să pună în executare mandatul Curții Penale Internaționale și astfel să-l aresteze imediat ce avionul prezidențial și-a oprit motoarele pe pista de la Ulan Bator.
Altfel spus, cu Mongolia Putin își permite un lux care azi îi este în sfârșit inaccesibil în relația cu un număr copleșitor de state, inclusiv cu unele în continuare neverosimil de prietenoase cu Rusia, dată fiind situația în care se află aceasta din urmă (paria și izolare).
Este memorabil, în context, fie și numai exemplul Africii de Sud, care anul trecut a convins Kremlinul să nu o pună într-o situație imposibilă, cu ocazia forumului BRICS de la Johannesburg. Iar Kremlinul s-a conformat, Putin rămânând acasă.
Spre deosebire de Mongolia, însă, Africa de Sud dispune de suficiente resurse, de generoase supape și e scutită de teama existențială derivată din sentimentul copleșitor de a fi strivită între cei doi giganți cu care se învecinează și pe care războiul din Ucraina i-a sudat ca niciodată mai puternic, strângând odios de suplimentar menghina: Rusia și China.
De altfel, în aproape orice dosar arzător pentru Rusia, ce ține de Mongolia, Moscova are la îndemână pârghii bilaterale de a pune presiune pe Ulan Bator: fie direct, fie indirect; adică fie rusește, fie chinezește.
Din acest punct de vedere, era de așteptat ca deplasarea lui Putin în Mongolia să devină realitate, în ciuda mandatului CPI, și este de înțeles ca Mongolia să fie iertată (și anterior și ulterior vizitei) de vreun oprobriu occidental indiferent la nuanțe și la realități geografico-economico-diplomatice reci și insensibilile.
Iar asta, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani și mai ales după declanșarea invaziei ruse din Ucraina, Occidentul însuși face pași atenți în direcția unei sporiri (realiste și într-un ritm organic) a propriei amprente și influențe în această țară cu o vecinătate oribil de complicată.
Asta nu înseamnă nici pe departe că Putin va fi un produs mai “vandabil” pe plan internațional după deplasarea nesoldată cu o arestare în Mongolia (deși propaganda rusă probabil se va strădui să pună un astfel de accent), după cum nu înseamnă nici că atmosfera și tonul acestei vizite va semăna, măcar de la distanță, cu atmosfera și tonul vizitei relativ recente a lui Putin în Coreea de Nord. Nicidecum, sunt două situații aparte, modelate de condiții și conditionalități geopolitice total diferite.
În schimb, faptul că Putin rămâne liber după ce a vizitat o țară care ar fi fost obligată de tratatele semnate de ea însăși să îl arunce după gratii întărește o dată în plus ideea că agresiva politică energetică a Rusiei trebuie să devină în cele din urmă istorie. După invazia din Ucraina, sania a apucat-o în sfârșit pe acest drum, dar încă nu a ajuns la capătul lui.
Putin este, în esență, un criminal în serie (el este comandantul suprem al forțelor armate și paramilitare ruse care au bombardat ori executat de aproape civili în Ucraina, în Siria și în țări din Africa) și tot el este răpitorul-șef a mii de copii ucraineni care au fost smulși din orfelinate sau de lângă părinții lor în cei doi ani și jumătate de război început în Ucraina.
Locul unui asemenea specimen nu este la masa copioasă a vizitelor oficiale, ci în celule păzite de gardieni înarmați, până la apusul vieții.
Benzina, petrolul și alte derivate ale acestuia sunt singurul factor cu indice ridicat de protecție, care îi mai asigură urmăritului internațional Putin Vladimir minima libertate de mișcare de care se mai bucură în afara tarii.
Așa cum petrolul și gazul scoase din pământ și prelucrate cu know-how și tehnologie preponderent occidentale au fost, decenii la rând, singurul factor cu indice ridicat de protecție care i-au permis
dictatorului rus să facă legea într-o Europă mult mai pe picioarele ei decât Mongolia, chiar dacă asta s-a tradus prin șantaj de stat, execuții transfrontaliere, destabilizare regională, ingerințe masive, anexări și chiar războaie.
Sub imperiul unei situații geopolitice de forță majoră, Mongolia l-a primit pe pușcăriabilul Putin fără a-l și lega fedeleș spre a-l preda pentru a fi aruncat în pușcărie.
Mongolia este una dintre extrem de puținele țări care nu ar fi avut încotro și care nici nu se va expune, procedând astfel, unor vulnerabilități insolubile în relația cu Occidentul. Dar tocmai acest lucru legitimează cu atât mai mult eforturile internaționale de plasare a Rusiei sub sancțiuni economice draconice și chiar reclamă o întărire a lor în termeni maximaliști.
Țările care nu se află în situația delicată a Mongoliei sunt încă și mai obligate să procedeze astfel după vizita lui Putin în Mongolia.
Aici se încadrează absolut toate țările din Europa și un număr uriaș de state de pe celelalte continente.
