Rusia îi ține captivi pe medicii militari ucraineni, pe care îi folosește drept monedă de schimb și îi maltratează și torturează, încălcând convențiile de la Geneva.
Căpitanul Maryna Serhiienkova, un medic militar în vârstă de 30 de ani, care a petrecut jumătate de an în captivitate în Rusia, a relatat pentru CEPA, despre experiența traumatizantă prin care a trecut în perioada cât a fost prizonieră.
„Acum sunt la un spital militar din Kiev. Îndatoririle mele nu sunt legate de operațiuni de luptă, dar simt că este nevoie de mine aici și mă aflu acolo unde trebuie să fiu”, a spus ea. „Ajut răniții, lucrez cu ei și mă concentrez pe îngrijirea terapeutică.”
Serhiienkova urma să devină inițial medic pediatru, apoi medic de familie, dar când au început ostilitățile în Donbas, a decis să se specializeze în medicina militară. Invazia rusă la scară largă a prins-o la Mariupol, mai întâi la spital și apoi într-un buncăr de la Uzina Illich Steel and Iron.
În aprilie 2022, după aproape 50 de zile în Mariupolul asediat, doctorița a fost capturată împreună cu alți membri ai Brigăzii 36 Marină.
A petrecut 180 de zile în captivitate la ruși – la Sartana și Olenivka, în regiunea Donețk ocupată, precum și în Taganrog, regiunea Rostov, Valuyki, regiunea Belgorod și Kursk. Avea o legitimație de ofițer, așa că rușii știau că este medic militar ucrainean.


„Ne-au acuzat că le maltratăm militarii luați prizonieri, deși noi nu aveam prizonieri pentru că am fost asediați și nu am luat captivi”, a spus Serhiienkova. „Am fost bătuți și torturați psihologic, atât femeile, cât și bărbații.”
Ea a mai spus că, în timpul interogatoriilor, rușii întrebau despre Stepan Bandera, un ultra-naționalist ucrainean care a colaborat cu naziștii când se pregăteau să atace Uniunea Sovietică. De asemenea, doreau detalii despre acțiunile militare ale Ucrainei și îi torturau psihologic pe medici, pretinzând că Ucraina a căzut.
Serhiienkova, care încă face terapie după suferințele îndurate în captivitate, a spus că întreaga experiență a fost profund traumatizantă.
„Țipetele oamenilor noștri erau înfiorătoare. Țipau tot timpul pentru că erau torturați încontinuu, în camerele de tortură, pe coridoare”, a spus ea. „Îi forțau să cânte melodia Day of Victory și îi băteau. Am amintiri îngrozitoare, cântecele și bătăile pentru ele.”
În octombrie 2022, Maryna Serhiienkova a fost eliberată împreună cu alte 107 femei.

Rusia ține în captivitate aproximativ 500 de cadre medicale, potrivit Reprezentantului permanent al Ucrainei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. Convențiile de la Geneva precizează că personalul medical este necombatant și ar trebui eliberat dacă este capturat, dar Rusia dorește să-i dea la schimb drept combatanți.
Și pentru că mulți medici au studii superioare și sunt ofițeri, Moscova vrea să-i schimbe cu ofițeri ruși.
„Dacă o persoană are merite și premii, Rusia vrea la schimb ruși de rang superior pentru această persoană”, a explicat Andrii Kryvtsov, președintele ONG-ului „Medici Militari ai Ucrainei”.
„Avem o situație dificilă cu Viktor Ivciuk, comandantul spitalului, care este colonel și căruia i s-a acordat o stea de aur și titlul de Erou al Ucrainei în momentul în care a fost capturat”, a spus Kryvstov. „Rusia a aflat despre asta și acum vrea doar să-l schimbe cu un Erou al Rusiei.”
Potrivit organizației „Medicii militari ai Ucrainei”, există 42 de cadre medicale în captivitate. Dintre acestea, 30 au fost confirmate oficial de Rusia și 12 sunt date dispărute, a precizat Kryvstov. Majoritatea celor despre care există informații sunt ținuți în 16 închisori rusești, dar mai sunt mulți alții despre care nu se știe, a mai spus el.
Inițiativa Media pentru Drepturile Omului a confirmat 75 de nume, potrivit Viktoriiei Pantiushenko, avocatul organizației.
„Jurnaliştii noştri monitorizează încontinuu canalele de informații, inclusiv Telegram şi site-urile web, pentru actualizări despre prizonierii de război”, a spus ea. „De asemenea, folosim mărturii ale personalului militar recent eliberat și ale medicilor care pot identifica persoane pe care le-au văzut sau pe care le-au cunoscut în timp ce erau în captivitate.”
Timp de cinci ani, Pantiushenko a făcut demersuri pentru întoarcerea din captivitate a soțului ei militar. Ea a spus că această experiență o ajută să lucreze cu familiile altor prizonieri de război.
„Trebuie depuse eforturi la toate nivelurile, inclusiv comunicare și presiune. Cheia este să nu taci”, a spus ea. „Problema reținerii personalului medical a început să fie ridicată activ în sfera publică în urmă cu aproximativ un an. Înainte de asta, nu a fost abordată foarte bine.”
Capturarea medicilor, o crimă împotriva umanității
Detinerea unor medici nu este doar o crimă de razboi, ci ar putea fi catalogată și drept o crimă împotriva umanității, potrivit lui Andrii Yakovlev, avocat la Initiativa Media pentru Drepturile Omului.
„Când un medic este capturat în timp ce oferă asistență medicală, înseamnă că cineva nu primește îngrijiri medicale în timp util. Acest lucru crește numărul victimelor de război”, a spus el. „Când sunt în captivitate, înseamnă că cineva poate muri sau rămâne cu un handicap.”
Nu numai că medicii sunt torturați, dar unii sunt și acuzați în mod fals și condamnați la 20-30 de ani de închisoare pentru infracțiuni pe care nu le-au comis.
Comunitatea internațională trebuie să condamne acțiunile Rusiei și să intensifice eforturile de a aborda încălcările drepturilor omului. Andrii Kryvtsov, de la Medicii Militari, a cerut boicotarea medicilor și oamenilor de știință ruși la evenimente internaționale. ”Nu este corect că participă la seminarii, deoarece colegii lor ucraineni sunt supuși torturii brutale și ținuți în condiții îngrozitoare”, a spus el.
„Ar trebui urmărite acuzațiile penale împotriva tuturor celor implicați în tortură și detenție ilegală, inclusiv personalul penitenciarului. Într-un caz recent, un medic a murit de foame”, a spus Kryvtsov. „Sunt necesare mandate internaționale de arestare pentru a descuraja astfel de acte”.
În timp ce guvernul ucrainean face apel la organizații internaționale, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, să investigheze îngrijirea medicală în teritoriile ocupate ale Ucrainei și să abordeze problema detenției cadrelor medicale, alte organisme se concentrează pe obținerea eliberării captivilor.
Doar o abordare coordonată care implică sancțiuni, presiune politică și presiune diplomatică va fi eficientă, iar operațiunea Kursk a oferit Ucrainei mai multe oportunități de a captura prizonieri de război pentru potențiale schimburi.
Un nou schimb de prizonieri de război între Ucraina şi Rusia a avut loc vineri













