Mașina de propagandă nu a fost pornită, notează The Economist.
<< Igor „Strelkov” Girkin nu este obișnuit să minimizeze ideea unei avansări a Rusiei în Ucraina. Ca veteran al armatei ruse care a condus primul mare grup armat în provincia Sloviansk, în aprilie 2014, el a început, de fapt, războiul în regiunea Donbas. Ajuns acolo, și-a petrecut următoarele câteva luni îndemnându-l pe Vladimir Putin, cu o disperare și o belicositate din ce în ce mai mari, să-l sprijine pe tot drumul: să lege vorbitorii de limbă rusă din estul Ucrainei, de la Harkov la Odesa, și Crimeea recent anexată. Acest lucru ar fi pus o mare parte de teritoriu suplimentar sub controlul Rusiei. Dar trupele nu au venit niciodată.
Acum, domnul Girkin spune că momentul a trecut. Ucraina s-a dotat cu arme moderne, iar o invazie terestră ar fi o întreprindere uriașă și îndelungată. „Nu sunt destule trupe mobilizate sau în curs de mobilizare”, spune el. „Maximum pe care Putin îl face este o distragere a atenției militare, posibil pentru a atrage trupele de la o operațiune în Donbas”.
Fostul comandant este unul dintre cei mulți de la Moscova care resping discuțiile despre o invazie. Dacă urmează un mare război în Europa – genul despre care mulți analiști occidentali cred că decurge logic din desfășurarea unei forțe convenționale mari, împreună cu infrastructura de sprijin în trei puncte în jurul Ucrainei – majoritatea rușilor vor fi luați pe nepregătite. Propaganda oficială nu se pregătește pentru asta. Elita nu prezice asta. O prezentatoare exasperată a unui talk-show radio mărturisește că a renunțat să mai caute o perspectiv în contra. „Toți cei pe care îi invit spun același lucru: aceasta este mai degrabă politica pe marginea prăpastiei dusă de Putin decât război”.
Acest scepticism este împărtășit de cei care au contribuit la modelarea sistemului politic al Rusiei. Gleb Pavlovski, un consilier apropiat al lui Putin în primele două mandate de când s-a aflat la putere, din 2000 până în 2008, spune că Kremlinul crede că obține mult mai mult din amenințarea cu războiul decât din războiul însuși. Apariția unei escaladări rapide este esențială pentru a face orice amenințare eficientă; aceasta este o lecție pe care factorii de decizie de la Moscova au învățat-o de la strategul militar american Thomas Schelling. Asta nu face ca amenințarea să fie complet iluzorie sau o cacealma. „Pericolul este că ei nu sunt în întregime în controlul liniilor lor roșii”, spune el.
Deocamdată, Rusia și America continuă să discute, în timp ce hardware-ul continuă să sosească. O stare de „negociere permanentă”, discuții de rutină și recunoaștere de top ar putea fi un obiectiv în sine, sugerează domnul Pavlovski. Ceea ce nu face încă Kremlinul este să vândă în mod deschis ideea unei invazii poporului său. Oficial, țara luptă doar cu operațiuni de „menținere a păcii”. În 2008, oficialii au declarat că „a constrâns Georgia la pace”. În 2014, a acceptat Crimeea în Federația Rusă după un „referendum copleșitor în favoarea”. Un mare atac asupra Ucrainei ar necesita mult mai multă creativitate.
Secolele de legături culturale și familiale strânse îngreunează crearea unui pretext pentru o invazie. Chiar și după opt ani de conflict și propagandă, rușii rămân divizați pe Ucraina. Sondajele efectuate de Centrul Levada, sondaje independente, sugerează că aproape șase din zece oameni sunt împotriva oricărui război cu vecinul lor „fratern”. Poziția oficială a guvernului este în concordanță cu a majorității. La sfârșitul lunii ianuarie, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a descris un război cu Ucraina drept „de neconceput”.
Oficialii, însă, au spus cam același lucru chiar înainte de anexarea Crimeei în 2014, când domnul Putin a furat acea bijuterie mult căutată și și-a mărit cota de aprobare la 89% (acum a scăzut la 69%). Mulți dintre aceiași experți locali nu au reușit să prezică faptul că domnul Putin va lansa acea operațiune și va risca ostracizarea internațională. Iar de atunci, gradul de cunoaștere a modului în care liderul de 22 de ani al Rusiei ia deciziile s-a înrăutățit.
Situația actuală este însă diferită de scenariul din Crimeea. Nu există niciun beneficiu clar în preluarea unei țări sfâșiate de război, dure și ostile, mai ales dacă și când sacii de cadavre încep să se adune. Nimeni nu încearcă să argumenteze că Ucraina aparține Rusiei. Prețul conflictului – mai multe sancțiuni și o lungă presiune economică – este bine înțeles. Scăderile bursei și valoarea rublei stârnesc temerile publicului. Aproximativ 10% dintre ruși sunt acum acționari, un număr care a crescut de 16 ori după Crimeea. Cei mai îngrijorați vând și pleacă.
Alexei Levinson, de la Levada, spune că Kremlinul ar putea în continuare să construiască o majoritate în favoarea războiului dacă dl Putin decide să pornească unul. Principalii susținători ai președintelui, în special cei în vârstă, împărtășesc ostilitatea sa față de NATO și convingerea că Ucraina nu este cu adevărat o țară independentă, ci un proxy al Americii. Un astfel de război poate fi vândut și nici criticile locale, nici șocurile aduse economiei nu ar reprezenta un impediment semnificativ în calea unei invazii. Aceasta este natura regimului Putin.
Pe măsură ce își cântărește opțiunile, este puțin probabil ca liderul rus să se simtă constrâns de opiniile străine, potrivit cărora războiul este probabil și orice altceva ar fi o coborâre. Ceea ce poate conta mai mult este întrebarea legată de ceea ce poate extrage exact din negocierile cu omologul său american. Dacă ar obține concesii semnificative și ar evita un război, domnul Putin ar fi aplaudat acasă. „Singurul lucru pe care suporterii nu îl cer niciodată de la el este onestitatea”, spune domnul Levinson. >>
