Indiciu important legat de posibila invadare a Ucrainei: Rusia a adus rezerve de sânge pentru forțele masate la graniță

Consolidarea armată rusă din apropierea Ucrainei s-a extins și include acum și rezerve de sânge, împreună cu alte materiale medicale care i-ar permite să trateze victimele, un alt indiciu-cheie al pregătirii militare a Moscovei, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters.

Actuali și foști oficiali americani spun că indiciile concrete – cum ar fi rezervele de sânge – sunt esențiale pentru a determina dacă Moscova ar fi pregătită să efectueze o invazie, în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să facă acest lucru.

Aceste dezvăluiri făcute de către oficialii americani, care au vorbit sub protecția anonimatului, adaugă un alt element de context la avertismentele tot mai numeroase ale SUA potrivit cărora Rusia s-ar putea pregăti pentru o nouă invazie în Ucraina, după ce a masat peste 100.000 de soldați în apropierea granițelor ei.

Printre avertismente se numără declarația președintelui Joe Biden – că un atac rusesc este probabil – și remarcile secretarului de stat american Antony Blinken, care a afirmat că Rusia ar putea lansa un nou atac asupra Ucrainei într-un „termen foarte scurt”.

Pentagonul a mai vorbit până acum despre desfășurarea de „sprijin medical” ca parte a acumulării de forțe de către Rusia.

Dar dezvăluirea existenței rezervelor de sânge adaugă un nivel de detaliu despre care experții spun că este esențial pentru a determina gradul de pregătire militară a Rusiei.

„Nu garantează că va avea loc un alt atac, dar nu ai executa un atac dacă nu ai asta”, a declarat Ben Hodges, un general-locotenent american în retragere, care în prezent lucrează la Center for European Policy Analysis.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare scrisă a Reuters. Un purtător de cuvânt al Casei Albe nu a comentat imediat transferul rusesc al rezerverelor de sânge, dar a amintit avertismentele publice repetate ale SUA cu privire la pregătirea militară a Rusiei. Pentagonul a refuzat să discute evaluările serviciilor de informații.

Cei trei oficiali americani care au vorbit despre rezervele de sânge au refuzat să spună când anume au aflat Statele Unite despre mutarea acestora către forțele armate din apropierea Ucrainei. Cu toate acestea, doi dintre ei au spus că a fost în ultimele săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here