În războiul dus împotriva Ucrainei, Rusia dă tot mai evident ceasul înapoi. Iar asta, departe de a spori șansele victoriei, adâncește riscul unei categorice înfrângeri.
În loc să fi introdus elemente de futurism – tehnologic, ca management al resursei umane, ca tactică și ca strategie, armata lui Putin plonjează pe aceste dimensiuni în mlaștina înapoierii. Încărcata istorie a omenirii, în materie de război, sugerează că tabăra care nu introduce elemente de război al viitorului pe parcursul războiului purtat în prezent riscă invariabil să piardă.
Sunt cel puțin cinci vectori ai înapoierii care dau măsura acestei dinamici:
- Războiul de tranșee
- Tratarea propriilor oameni drept carne de tun
- Tratarea inamicului drept carne de tun
- Retrogradarea tehnologică a purtării războiului
- Exhibiționismul retrograd, reprezentat de readucerea în actualitate a unei fantome care și-a epuizat de multă vreme resursele: duelul (vezi ciobăneasca „provocare” a lui Evgheni Prigojin la adresa lui Volodimir Zelenski).
Bineînțeles că tehnologizarea și atât nu este automat un medicament minune pentru câștigarea războiului dacă celelalte variabile-cheie nu sunt aruncate și ele în joc cu aceeași dărnicie. Dovadă cel puțin războaiele din Afganistan și Irak, în care avansul tehnologic al SUA nu a fost suficient în sine pentru a evita deriva. Când acest aspect nu a fost dublat de obiective clare și de o asumare până la capăt a unei prezențe militare mult mai cuprinzătoare în oameni la sol, cu costurile ridicate aferente, militar și politic, nu s-a putut ajunge suficient de departe doar apăsând pedala echipamentelor sofisticate de război și a intervențiilor cu forțe umane performante, dar extrem de limitate cantitativ, în raport cu anvergura unor asemenea teatre de operațiuni.
Dar tehnologia avansată, tacticile moderne, respectiv structura modernizată de comandă și execuție a armatei fac diferența pe orice front și au avut acest efect dintotdeauna.
Se vede asta pe actualul front ruso-ucrainean, căci altfel nu s-ar putea explica rezistența Kievului la atacurile Moscovei, având în vedere diferența cantitativă dintre ruși și ucraineni, deopotrivă în materie de militari, armament și muniție.Dar, atunci când e asigurată o matrice multi-strat, de tip concert, diferența pe care o face vârful de tehnologie coroborat cu abordările noi în materie de gestionare a resursei umane s-a putut observa și în alte războaie din trecutul mult mai îndepărtat.
O scurtă trecere în revistă ar suna astfel
Invaziile populațiilor de stepă au fost caracterizate printr-o mobilitate uluitoare și folosirea atacului călare de o manieră care nu mai fusese întâlnită nici în Europa, nici în China.
Introducerea prafului de pușcă și a muschetei a făcut ravagii în confruntarea cu inamicul care se baza pe instrumentarul „tradițional” de luptă de la acea vreme.
Tunul a redefinit raporturile de forță, la fel tacticile inovative de artilerie.
La fel s-a întâmplat și când au apărut în ecuație noi filosofii în materie de disciplină în rândul soldaților de rând, de ierarhie și comunicare între comandanți și între comandanți și trupe, ca și în materie de organizare a logisticii și reabilitare a igienei.
Marina de război, la rândul ei, a făcut diferența, iar la acest capitol se poate vorbi de o diferență făcută în valuri:
- Inițial, când astfel de flote încă erau o raritate, fusese suficient ca una dintre tabere pur și simplu să dispună de așa ceva.
- Ulterior, șansele de succes au derivat din calitatea flotei (de la ascendentul navelor placate cu metal față de cele construite doar din lemn, la numărul și puterea tunurilor și până la rafinarea tacticilor în rândul comandanților de nave și flote.
Introducerea tancului – utilaj de război care inițial nu fusese văzut de toată lumea ca un instrument cu impact uriaș și pentru promovarea căruia vizionarii au depus eforturi uneori sisifice – a făcut diferența. Cum? În două moduri: prin capacitatea acestei mașinării de a sparge fortificații de tranșee și sârmă ghimpată, grație greutății brute, iar apoi prin revelația creșterii puterii de foc, care potența extraordinar avantajul deja mare al mobilității sporite.
Submarinele au potențat capacitatea de luptă de o manieră care fusese inaccesibilă până atunci, iar aviația militară a dus lucrurile în aceeași direcție.
Germania nazistă a avut un net avantaj, dar din fericire pentru o scurtă perioadă, prin introducerea rachetelor. Doar momentul tardiv, în economia celui de-al doilea război mondial, în care au fost introduse în luptă a făcut ca dezastrul adus de ele să fie limitat.
Pionieratul în materie de intelligence a avut și el un aport masiv. Naziștii au obținut un avantaj evident grație mașinii de criptare, dar aliații au cules roadele inventând mașina și tacticile de decriptare.
În fine, și legat de elementul de mai sus, e evidentă latura decisivă a dezvoltării spionajului, a inovării în materie de culegere de informații și tactici de manipulare a adversarului. De la jocurile pe muchie de cuțit dintre Franța imperială și Anglia imperială (inclusiv cele din perioada de gestație a viitoarelor Statelor Unite ale Americii) și până la primele două războaie mondiale și Războiul Rece (asta ca să ne rezumăm la cele mai celebre momente), avansul tehnologic și în materie de resursă umană, pe dimensiunea spionajului, a făcut minuni pentru tabăra care și l-a permis.
Revenind acum la crunta poveste a războiului ruso-ucrainean, nu e vorba că complexul militar-industrial rusesc nu a dezvoltat sisteme avansate de armament. Problema de fond e a cantității de care Rusia lui Putin dispune pe acest palier și a calității, raportat la arsenalul de care dispun aliații critici ai Ucrainei. Iar la acest capitol, anul de conflict care s-a scurs demonstrează că Moscova e tot mai vulnerabilă.
Toate acestea sunt elemente care, în mod obiectiv, fac mai probabilă înfrângerea Rusiei decât victoria acesteia.
Cât de mult poate ajuta Occidentul Ucraina, ce tip de pace e miza și de ce ne interesează
