Într-un recent articol de opinie, publicat în The Insider, expertul militar Pavel Luzin descrie complexitatea demersurilor occidentale de înarmare a Ucrainei în plin război dus pe teritoriul acestei țări cu Rusia. Reușind să ofere o perspectivă integrată asupra problemei și intrând în detalii în general opace observatorului neavizat, privitor la ce presupune în realitate introducerea în teren a tancurilor, avioanelor și rachetelor cu rază lungă de acțiune, de proveniență vestică, Luzin conchide că:
- „Asistăm la un proces dificil și chiar dureros de evoluție calitativă a forțelor armate ucrainene. Procesul a fost facilitat de faptul că a început încă din 2014. Cu toate acestea, la momentul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, era încă departe de a se fi încheiat. Este vorba atât de resurse, cât și de starea clasei conducătoare ucrainene, care s-a schimbat radical în ultimele luni”.
- „Reînarmarea Ucrainei și regândirea conceptului de război modern au loc astăzi pe fondul unor lupte grele, ceea ce îngreunează situația atât pentru ucraineni, cât și pentru țările donatoare. Cu toate acestea, realizările armatei ucrainene și ale aliaților săi sunt extraordinare, iar armata ucraineană trece la un nou nivel”.
Este indubitabilă utilitatea explicațiilor analistului citat mai sus, pe care vă invit să le parcurgeți AICI, iar asta cu atât mai mult cu cât în spațiul public atât de aglomerat de analize, opinii și știri legate de războiul ruso-ucrainean persistă întrebări delicate (și legitime).
Le-am comprimat pe toate în trei interogații mari și late:
- Pot SUA și aliații europeni să livreze atât de mult armament și alte tipuri de sprijin, pe cât cere Ucraina?
- Când se va termina războiul și cum e realist să ne imaginăm încheierea lui?
- Care e miza Americii și de ce ar trebui să ne intereseze pe noi această miză?
Le voi dezbate pe rând, în cele ce urmează:
- RĂPSUNS LA ÎNTREBAREA 1: Da, pot, iar dacă situația o impune, pot livra mult mai mult.
Al doilea război mondial a demonstrat cât este de vast potențialul american de producție militară. De atunci, acesta nu a făcut decât să crească, iar spre deosebire de acel context, în cazul particular al războiului ruso-ucrainean, dus în zilele noastre, potențialului american i se adaugă și potențialul statelor europene (care în timpul conflagrației de acum opt decenii aveau statut de asistați, pe când acum sunt capabile de a fi furnizori).
Dintre europeni, câțiva au un complex militar-industrial semnificativ (Germania, Franța, Marea Britanie), și o industrie civilă care, în caz de nevoie, poate fi convertită rezonabil de rapid în industrie militară. Apoi, în Europa mai sunt și alte țări decât cele trei menționate, care chiar dacă individual sunt mai modest mobilate, sunt suficient de capabile să aibă contribuții substanțiale într-un efort concertat.
Nu în ultimul rând, nu trebuie scăpat din vedere că în timp ce Rusia a intrat deja în logica economiei de război, Occidentul ajută masiv Ucraina continuând să ducă o viață „normală”. De ce? Pentru că încă e capabil să recurgă doar la ceea ce-i prisosește, la rezerve de care se poate dispensa pe termen scurt și mediu. Mai e drum lung până la a intra în logica în care Putin a fost obligat să-și plaseze economia, iar asta grație nivelului superior de dezvoltare economică și a faptului că efortul e unul comun, al unui număr mare de aliați, ceea ce diminuează presiunea de pe umerii fiecărui contributor.
Așadar, orice discuții legate de capacitatea reală a Occidentului în a produce armamentul necesar inhibării ambițiilor unei Rusii atât de agresive trebuie să țină seama de o realitate ușor mai complexă decât pare și de premisele generoase care totuși există.
- RĂPSUNS LA ÎNTREBAREA 2: E de dorit să se termine cât mai rapid, dar nu oricum.
Pentru frontul din Ucraina nu cred că e cineva (nici măcar rușii și ucrainenii) care să caute un deznodământ tradus în termeni de victorie absolută sau înfrângere absolută. Mai degrabă, miza oricărui actor care dorește încetarea războiului și o pace durabilă ar fi natural să graviteze în jurul ideilor de victorie rezonabilă a Ucrainei și de înfrângere rezonabilă a Rusiei.
O victorie rezonabilă a Ucrainei ar presupune o încheiere a războiului în următoarele 12 luni, soldată cu recuperarea tuturor teritoriilor ocupate/anexate de ruși în prima fază a invaziei (martie 2014-februarie 2022) și în cea de-a doua fază a ei (de după 24 februarie 2022).
Tabloul s-ar completa cu consolidarea postbelică a securității Ucrainei, printr-un program accelerat și pe termen lung de dotare la standarde înalte a armatei acestei țări, prin întărirea prezenței NATO și a SUA în Europa de Est, la Marea Neagră și la frontierele Ucrainei.
Totodată, ar implica și cooptarea de drept a Ucrainei în alianța nord-atlantică, integrarea ei în Uniunea Europeană, un plan cuprinzător de reconstrucție, asistență solidă în combaterea corupției și curățarea serviciilor de informații și a celorlalte structuri de forță, presiuni și asistență pentru transformarea țării în stat de drept autentic.
O înfrângere rezonabilă a Rusiei ar presupune izgonirea trupelor Moscovei de pe tot teritoriul Ucrainei, sprijinirea forțelor interne anti-război și a celor cu o agendă democratică, stimularea viitoarelor conduceri de la Kremlin în a repune imediat în drepturi sferele societății civile și ale mass-media care fuseseră puse la pământ de regimul Putin.
Sancțiunile aplicate în prima și a doua fază a invaziei pot fi un instrument major de încurajare sau, după caz, descurajare a proceselor care se vor declanșa într-o Rusie învinsă în propriul război și a cărei ecuație internă e de așteptat să sufere complicații în viitorul apropiat.
- RĂPSUNS LA ÎNTREBAREA 3: Miza e fundamentală pentru viitorul Europei și pentru viitorul Asiei, iar pe noi, europenii, ne interesează nu doar pentru că războiul se duce azi în Europa, ci și pentru că altul ar putea izbucni mâine în Asia, iar reculul acelui conflict va fi resimțit din plin și pe continentul nostru.
Din perspectiva Americii, războiul din Ucraina nu poate fi abordat de o manieră izolată și în orice caz nu fără a-l lega de riscul real al izbucnirii unui război având ca miză Taiwanul.
Prin urmare, demonstrația de forță pe care o face America în contextul războiului Rusiei e condamnată fără drept de apel la a fi una de profunzime și de durată. Că vor, că nu vor, americanii sunt în situația de a fi conștienți că orice abordare pripită a încheierii războiului din Ucraina și orice pas ce poate fi interpretat de către chinezi ca semn de slăbiciune sau neputință vor pune bazele nu doar pentru un nou război în Europa, ci și pentru unul mare în Asia.
E greu de crezut că în acest moment la Beijing există o curiozitate mai mare decât cea privitoare la limitele politice și militare ale Americii în a susține Ucraina. Cu cât Washingtonul s-ar dovedi mai gingaș, cu atât războiul lui Xi va începe mai curând.
Actualul regim comunist chinez a dat toate semnalele verbale și de teren care puteau fi date pentru a semnala că un astfel de conflict e pe agendă, iar aparatul de propagandă a încins suficient de mult spiritele în rândul populației și a făcut tot ce se putea pentru a-l prezenta drept o necesitate fundamentală și vitală pentru dezvoltarea Chinei.
În plus, există și pentru Beijing ferestre de oportunitate care se poate închide, complicându-i obiectivele – de la mersul economiei și, după cum indica o analiză recentă a The Economist, la capacitatea marinei chineze, a „milițiilor” sale maritime și a Pazei de Coastă a acestei țări în a se mai bălăci în voie în Marea Chinei de Sud.
Desigur că un război chinez pentru cucerirea Taiwanului ar putea fi irațional și devastator în primul rând pentru perspectivele Chinei, dar nici pentru Rusia nu se arăta mai roz cel cu Ucraina, dar tot l-a declanșat.
Oricât de mari sunt pentru SUA costurile sprijinirii Ucrainei, ele pălesc prin comparație cu cele pe care le-ar presupune și un conflict în Asia.
Din acest punct de vedere, logica sugerează că SUA sunt perfect interesate în stingerea cât mai grabnică a frontului din Europa, pentru că sunt riscant de ținut chiar și de către o asemenea superputere două fronturi concomitente de așa anvergură. Dar tocmai acest aspect împinge Washingtonul la a căuta o pace între Rusia și Ucraina care să reziste, să dureze și să nu îl mai țină ocupat mult timp de aici înainte.
- P.S.: Util și elocvent a fost și demersul de zilele trecute al Ambasadei SUA din Rusia, de a reaminti lumii ce sprijin crucial și colosal cantitativ și calitativ le-a oferit sovieticilor America, în cel de-al doilea război mondial. Dar la fel de bine, mesajul poate fi interpretat și ca unul având ca destinatar special binomul Moscova-Beijing, într-o cheie care nu necesită incisivitatea intelectuală a lui Einstein: iată cât de departe se poate merge și nu uitați că am putut merge foarte departe în vremuri în care nu eram atât de puternici cum suntem azi.
