Un judecător american a decis vineri că soţii Paul şi Beth Werking trebuie să-şi despăgubească fiul, în vârstă de 42 de ani, după ce i-au aruncat la gunoi colecţia de materiale pornografice, estimată la circa 29.000 de dolari, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

David Werking, care locuiește în statul Indiana, şi-a dat în judecată părinţii în 2019, pentru că i-au aruncat la gunoi colecţia de filme şi reviste pentru adulți pe care le păstra în niște cutii aduse în casa părintească din Grand Haven (Michigan), unde fusese nevoit să locuiască temporar.

După ce a plecat din casa părinţilor şi s-a mutat în Indiana, David a cerut să-i fie trimise lucrurile, moment în care mama lui a descoperit cutiile cu materiale pornografice. Cei doi soţi, foarte deranjaţi, nu au trimis cutiile solicitate de fiul lor la noua adresă din Indiana şi, cum nu doreau să ţină astfel de lucruri în casă, au decis să le arunce la gunoi.

În plângerea depusă la tribunal, David Werking preciza că nimic din colecția sa nu era de natură ilegală, iar atunci când le-a cerut părinţilor să îi restituie cutiile, aceştia i-au răspuns senin că „distruseseră tot”.

Într-un schimb de e-mailuri, din 2018, cu tatăl său, acesta a recunoscut că cele 12 cutii pline cu reviste și casete pentru adulți au fost aruncate la gunoi. Ulterior, într-o convorbire telefonică, Paul Werking i-a spus și șerifului local că a distrus colecţia de pornografie a fiului său spre binele „propriei lui sănătăți mintale şi emoţionale”.

În plângerea depusă la tribunal, David Werking arăta că doreşte despăgubiri pentru colecţia sa distrusă, estimată la 28.940 de dolari.

În consecință, judecătorul Paul Maloney a decis în favoarea lui David Werking, subliniind că părinţii săi nu aveau nici autorizaţia, nici dreptul de a distruge materialul pornografic al fiului lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here