Întâmplări din Absurdistan: Scări de 8 milioane de lei care nu duc nicăieri, într-o comună Timiș. Ce spune primarul

Cea mai bogată comună din Timiș se poate lăuda cu o construcție care ar putea intra în Cartea Recordurilor. Căminul Cultural, proaspăt reabilitat, beneficiază de două scări care duc în tavan. Explicația ar fi că primăria nu a mai avut bani să facă terasele care erau incluse în proiectul inițial, iar muncitorii au respectat planul până la capăt. O eroare pentru care acum plătesc localnicii, transmite Digi24.

Investiția de 7,8 milioane de lei ar fi trebuit să înfrumusețeze centrul comunei Dumbrăvița. Doar că în interiorul căminului cultural, există o anomalie de tot râsul. Scările care duc spre nicăieri: „N-am înțeles de ce nu s-au oprit cu proiectul aici. Da? Și s-a făcut grinda și acestea sunt unele dintre ele minunate care se termină în tavan.”

La mijloc ar fi vorba despre o eroare, spune constructorul. Fosta administrație care a întocmit proiectul și-ar fi dorit încă un etaj, care nu a mai fost construit din lipsa fondurilor.

„Scările erau prevăzute în prima variantă, ele au rămas acolo, nimeni nu a făcut o revenire, nu le-a oprit. Teoretic ele ar fi putut fi folosite pentru a folosi cele două terase, dar s-a abandonat această variantă de a utiliza aceste scări”, spune Hora Bugarin, primarul din Dumbrăvița.

Scările nu numai că au fost construite, dar au fost și placate cu granit, așa cum scrie în proiect. În plus, balustrada a fost decupată, pentru a urma forma tavanului.

„Ce este foarte ciudat este de s-au mai făcut în clipa în care s-a schimbat soluția de proiectare a tot ce înseamnă parte de acoperiș de ce au mai rămas în variantă de proiect și s-au mai și executat, s-au mai și placat cu granit, sunt niște aspecte care mie personal îmi scapă”, mai spune primarul.

Localnicii fac haz de necaz pe tema reabilitării căminului cultural: „Să duci niște scări într-un tavan, mi se pare așa science-fiction, parcă am trăi pe altă planetă, dar e ceva tipic românesc”.

Acum, actuala administrație evaluează posibilitățile prin care ar putea folosi sau demola acele scări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here