Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie

    Sursa foto: themoscowtimes.com

    Odată încheiată ediția din acest an a concursului muzical Eurovision, Rusia a început să mobilizeze sprijin pentru organizarea unei versiuni alternative, competiția muzicală Intervision, informează DPA, citată de Agerpres.

    Concursul, a cărui organizare a fost decretată de președintele rus Vladimir Putin după excluderea Rusiei de la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie la Live Arena din Moscova, a relatat luni postul oficial de televiziune rus.

    Sala are o capacitate de 11.000 de spectatori.

    Rusia a fost exclusă de la Eurovision din cauza războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, întrucât spectacolul are numeroși fani în Rusia, Putin a decretat relansarea concursului Intervision, organizat în perioada Războiului Rece.

    Postul oficial de televiziune a confirmat participarea cântărețul ultra-naționalist Yaroslav Dronov, cunoscut pe numele de scenă Shaman.

    ”E greu să fii primul, dar nu sunt timid”, a spus Shaman, un înfocat susținător al lui Putin și apărător al invaziei ruse în Ucraina.

    Peste 20 de țări și-au confirmat participarea, potrivit unor informații recente, printre care China, India, precum și state din America Latină și Orientul Mijlociu.

    Eurovisionul era foarte popular în Rusia, iar cântărețul Dima Bilan a câștigat competiția în 2008.

    Ediția de anul acesta a Eurovision a fost găzduită în weekendul trecut de orașul elvețian Basel, iar competiția a fost câștigată de Austria.

    Amnesty International, declarată organizație ”indezirabilă” în Rusia