Interviu cu un expert german: Al doilea val de Covid se dezvoltă deja. Atenție la „super-răspânditori”, nu la contacte

Sursa: Pixabay

Parlamentarul și expertul german în sănătate, Karl Lauterbach, susținecă strategia Germaniei de luptă împotriva coronavirusului trebuie să se schimbe. În loc să urmărească contactul, el solicită să se acorde mai multă atenție așa-numților super-răspânditori.

  • Un material realizat de Der Spiegel, pe are îl vom reda pe larg.

DER SPIEGEL: Domnule Lauterbach, care este cea mai mare preocupare în aceste zile?

Lauterbach: Al doilea val.

DER SPIEGEL: Vom avea unul?

Lauterbach: Se dezvoltă deja. Din primul am ieșit destul de bine. Ne-am fi descurcat și mai bine dacă am fi continuat blocarea încă două-trei săptămâni. Acum suntem la începutul celui de-al doilea val. Pentru a-l gestiona, avem nevoie urgentă de o schimbare de strategie.

DER SPIEGEL: Ce am putea face pentru a preveni o creștere accentuată a numărului de infecții în această toamnă?

Lauterbach: Nu ne putem permite un alt blocaj strict. Ar fi groaznic. Dar, de asemenea, trebuie să presupunem că oamenii nu vor fi la fel de disciplinați – exersând distanțarea socială sau purtând măști – așa cum au fost în timpul primului val. Ca atare, autoritățile sanitare și strategiile lor vor fi decisive.

DER SPIEGEL: Până în prezent, autoritățile au urmărit toate contactele din noile infecții pentru a rupe lanțul. Ce nu este în regulă cu acea strategie

Lauterbach: E o abordare total ineficientă; suntem pe drumul greșit. În loc de a contacta telefonic fiecare persoană de contact, autoritățile ar trebui să-și concentreze eforturile pe așa-numiții super-răspânditori, acele câteva cazuri extrem de contagioase care adesea infectează zeci de persoane în situații de grup. Ei singuri sunt forța motrice din spatele pandemiei. Știm acum că transmițătorii individuali nu au aproape niciun efect asupra creșterii exponențiale. Dacă nu schimbăm cursul pe această problemă, al doilea val va fi intens.

DER SPIEGEL: De ce strategia urmată până acum este atât de ineficientă?

Lauterbach: Este o cantitate foarte mare de muncă, iar ea folosește un număr masiv de personal aproape fără niciun efect. Încercăm fără succes să ținem pasul cu pandemia. Pacienții sunt izolați într-un moment în care sunt foarte contagioși. Până atunci, ei au apucat să transmită virusul la alții. Cei care se îmbolnăvesc, de obicei, merg la medic în a doua zi după ce prezintă simptome. Frecvent, asta înseamnă în a patra zi a infecției, deoarece primele două zile tind să fie lipsite de simptome. Până când se întorc de la laborator rezultatele testelor, trec alte două zile, alteori mai multe. În medie, atunci, pacienții sunt izolați șase până la șapte zile după ce s-au infectat. Carantina vine prea târziu pentru a rupe lanțul de infecție. Contactele individuale care sunt apoi examinate nu mai sunt contagioase până atunci. Trebuie să devenim mai rapizi.

DER SPIEGEL: Cum?

Lauterbach: Sunt în favoarea adoptării strategiei Japoniei, care s-a dovedit cea mai eficientă în lupta împotriva super-răspândirilor. Japonezii nu au impus o blocare strictă în timpul primului val, dar au avut aproximativ la fel de mult succes ca noi. Aceasta este exact ceea ce avem nevoie pentru al doilea val. Virologul Christian Drosten (una dintre cele mai importante figuri ale Germaniei în criza COVID-19) consideră, de asemenea, această strategie drept cursul corect al acțiunilor.

DER SPIEGEL: Ce ar însemna asta pentru autoritățile sanitare din Germania?

Lauterbach: Atunci când cineva este testat, acesta trebuie să fie întrebat, prin intermediul unui formular, dacă a fost în apropierea unui potențial super-răspânditor – un spectacol, o nuntă – sau dacă este profesor într-un şcoală. Dacă testul este pozitiv, toți ceilalți participanți la eveniment trebuie să fie carantinați fără întârziere, chiar înainte de a fi testați. Acesta este singurul mod de a preveni transmiterea virusului de-a lungul perioadei în care persoanele sunt contagioase.

DER SPIEGEL: Ce se întâmplă dacă cineva dintr-o clasă de la școală se infectează?

Lauterbach: Atunci toți elevii din clasă și familiile lor trebuie să fie în carantină timp de o săptămână. Acesta este singurul mod de a împiedica sălile de clasă să devină focare pentru de super-răspândire. Apropo, nu e nevoie dema mult e o săptămână de carantină. Cazurile pozitive nu prea sunt contagioase mai mult timp, chiar dacă oamenii sunt încă bolnavi.

DER SPIEGEL: Ce s-ar întâmpla atunci cu cazurile pozitive care nu au participat la evenimente de grup?

Lauterbach: Oficialii din domeniul sănătății nu ar mai trebui să continue căutarea contactelor, deoarece sunt irelevante pentru dezvoltarea pandemiei. Agențiile și laboratoarele ar avea apoi resurse suficiente pentru a se concentra asupra super-răspânditorilor. Ceea ce am făcut până acum este o pură risipă de resurse. Strategia urmărită până acum de oficialii din domeniul sănătății a fost de asemenea invalidată științific de multă vreme. Nu mai ținem pasul cu cercetarea.

DER SPIEGEL: Ar fi mai bine să reimpunem interdicția pentru grupurile mari?

Lauterbach: Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni adunările mari, impunând interdicții și pedepse severe. Nu trebuie să fie permise meciurile de fotbal din Bundesliga cu spectatori. Persoanele care merg la petreceri și nu respectă regulile de distanțare socială, cum ar fi petrecerea mare, recentă în parcul Hasenheide din Berlin, trebuie sancționate cu amenzi în sute de euro – amenzi care trebuie aplicate în fapt.

DER SPIEGEL: Ce rol credeți că ar trebui să joace Institutul Robert Koch (RKI)?

Lauterbach: Trebuie să se implice mult mai mult în strategia de luptă cu al doilea val. RKI a delegat prea multe oficialilor din domeniul sănătății locale, care sunt copleșiți de muncă, deși muncesc extrem de mult. Acum avem nevoie de mai mult decât apeluri zilnice de la RKI către populație pentru a menține distanța socială și a purta măști, oricât de corecte ar fi aceste apeluri. Avem nevoie de planuri clare și utile.

2 COMENTARII

  1. Luați în considerare că acum se întâmplă o selecție naturală.
    Unii oameni vor dispărea, dar și tulpina cea mai rea a virusului, va dispărea odată cu bolnavul.
    Tulpinile mai putin agresive vor trăi împreună cu bolnavii cu simtome ușoare și cei fără.

    • Interesanta logica, uiti insa ca in 1917 , virusul initial nu a fost foarte agresiv dar o mutatie a acestuia l-a facut in valul doi si trei extrem de mortal. Acelasi lucru se poate intampla si acum. Plus ca acest virus se poate combina in zonele africii cu alte tipuri de virusi extrem de periculosi , rezultand un super virus. E foarte mica sansa dar faptul ca s-a raspandit peste tot pe glob arata pericolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here