Iohannis și Prima Doamnă, fotografie alături de Joe Biden și soția sa, la New York

Sursa: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a participat împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, la recepţia oferită, la New York, şefilor de stat prezenţi la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, o fotografie care surprinde acest moment fiind publicată pe contul de Facebook al preşedintelui, transmite Agerpres.ro.

„Alături de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, cu prilejul recepţiei oferite, la New York, în onoarea Şefilor de delegaţii prezenţi la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite”, se arată într-o postare ce însoţeşte fotografia, publicată vineri.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care a participat, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii include şi o deplasare la San Francisco (California).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here