Ion Ţiriac a mărturisit că a fost bolnav de Covid-19. „Am avut norocul norocului”

Omul de afaceri Ion Ţiriac, în vârstă de 82 de ani, a mărturisit că a fost bolnav de Covid, dar că a trecut prin boală fără să simtă. El afirmă că s-a şi vaccinat, argumentând că nu ai cum să nu te vaccinezi „dacă ai puţină minte în cap”.

„Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu ştiam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani, n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine aşa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toţi peste cu bine, mulţumesc lui Dumnezeu”, a declarat fostul tenisman, la Antena 1.

El a precizat că şi-a făcut şi vaccinul anti-COVID

„Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă”, a precizat Ion Ţiriac.

Întrebat ce vaccin i-a fost administrat, omul de afaceri a răspuns: „L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puţină minte în cap”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here