Iranul anunță că își va suspenda cooperarea cu AIEA în cazul restabilirii sancțiunilor ONU în dosarul nuclear

Sursa foto: Facebook

Teheranul își va suspenda cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă sancțiunile ONU vor fi reinstituite efectiv, a avertizat sâmbătă cea mai înaltă autoritate de securitate națională a Iranului, la o zi după ce Organizația Națiunilor Unite a dat undă verde pentru o astfel de măsură, relatează AFP.

Votul ONU, inițiat de Franța, Regatul Unit și Germania, care prevede reinstituirea efectivă a sancțiunilor internaționale pe 28 septembrie, ”va pune în pericol serios cooperarea cu Agenția”, a transmis Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului într-un comunicat difuzat la televiziune, potrivit Agerpres.

În același timp, președintele Masoud Pezeshkian a declarat sâmbătă că Iranul va depăși orice reimpunere de sancțiuni printr-un așa-numit proces de ”snapback”, conform Reuters.

”Prin snapback, ei blochează drumul, dar creierele și gândurile sunt cele care deschid sau construiesc drumul”, a spus Pezeshkian într-o declarație difuzată de televiziunea de stat.

”Nu ne pot opri. Pot ataca Natanzul sau Fordowul nostru (instalațiile nucleare atacate de SUA și Israel în iunie – n.r.), dar nu sunt conștienți că oamenii sunt cei care au construit și vor reconstrui Natanzul”, a spus Pezeshkian.

Decizia Consiliului de Securitate a venit după ce Marea Britanie, Franța și Germania au lansat luna trecută un proces de 30 de zile pentru a reimpune sancțiuni, acuzând Teheranul că nu respectă un acord din 2015 cu puterile mondiale, menit să împiedice dezvoltarea unei arme nucleare.

Iranul neagă că ar avea o astfel de intenție.

”Nu vom ceda niciodată în fața unor cereri excesive, deoarece avem puterea de a schimba situația”, a declarat Pezeshkian, citat de presa de stat.

Procesul de ”snapback” ar reimpune sancțiuni ONU asupra Iranului, cu excepția cazului în care se ajunge la un acord pentru o amânare între Teheran și principalele puteri europene în termen de aproximativ o săptămână.

Așa-numitul ”snapback” ar reimpune un embargou asupra armelor, o interdicție asupra îmbogățirii și reprocesării uraniului, o interdicție asupra activităților cu rachete balistice capabile să transporte arme nucleare, o înghețare globală a activelor și interdicții de călătorie pentru persoane și entități iraniene.

Secretarul american pentru energie: Programul Iranului de îmbogățire a uraniului trebuie „desființat complet”