Autorităţile israeliene au dispus, luni, plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în Israel sau repatrierea străinilor care nu au spaţiu de caratină pe teritoriul israelian.

După o zi întreagă de discuţii complexe, am luat o decizie: orice persoană care ajunge în Israel din străinătate va intra în carantină timp de 14 zile. Este o decizie dificilă, dar este necesară pentru menţinerea sănătăţii publice, care este cel mai important lucru. Decizia va fi în vigoare în următoarele două săptămâni”, a declarat luni seară prim-ministrul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netayahu, citat de Ynetnews.com.

Măsura carantinei li se va aplica tuturor persoanelor care sosesc în puncte vamale israeliene. Cetăţenii străini care vor să intre în Israel vor fi întrebaţi dacă au spaţiu pentru a sta în carantină 14 zile. În cazul în care nu pot demonstra că au la dispoziţie spaţii de carantină în Israel, străinii vor fi repatriaţi, a comunicat Ministerul israelian al Sănătăţii, conform cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax.

Potrivit estimărilor Ministerului israelian al Finanţelor, impactul financiar al măsurilor de carantină va fi de 4,9 miliarde de shekeli (1,4 miliarde de dolari), informează Channel 12.

Autorităţile israeliene au anunţat luni încă trei cazuri de infectare cu noul coronavirus, astfel că numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 42.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here