Israel, premieră din luna martie: Peste 500 de cazuri grave de Covid

Sursa: Pixabay

Numărul cazurilor grave de covid-19 din Israel a ajuns să fie de peste 500, duminică, pentru prima dată după luna martie, în contextul propagării rapide a coronavirusului, relatează The Times of Israel, preluat de News.ro.

Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat că 524 de pacienţi sunt în stare gra. Dintre ei, 84 sunt conectaţi la ventilatoare.

În total, în Israel 877 de oameni infectaţi cu coronavirus sunt în spital.

Rata cazurilor grave este mai mare la israelienii cu vârsta de peste 60 de ani care nu s-au vaccinat – 134,1 la 100.000 de oameni. La cei vaccinaţi, numărul este mult mai mic 20, iar la cei cărora li s-a făcut o doză, acesta este 35,5.

Sâmbătă s-au raportat 4.145 de noi cazuri de coronavirus. De la miezul nopţii până acum s-au mai înregistrat peste 1.200 de noi cazuri.

Sâmbătă, în Israel s-au testat 78.897 de persoane.

Israelul a devenit luna trecută prima ţară din lume care a început să le administreze a treia doză persoanelor de peste 60 de ani. Vineri, s-a început administrarea celei de-a treia doze şi celor de peste 50 de ani. Până duminică dimineaţa, au primit a treia doză 866.315 israelieni.

În total, peste 5,8 milioane de israelieni au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului. Peste 5,4 milioane au primit două doze.

Vidul post-Merkel al UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here