Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat sâmbătă amendamentele la Codul Penal, care includ un nou articol despre „predarea voluntară”. Aceasta prevede că orice soldat rus care se predă „voluntar” va fi condamnat la o pedeapsă între trei și zece ani de închisoare. Acest lucru marchează începutul unui nou capitol în istoria lungă și brutală a prizonierilor ruși de război care se întorc în patria lor, scrie Victor Davidoff, pentru The Moscow Times.
Războiul de iarnă eșuat
Liderul sovietic Iosif Stalin se aștepta ca atacul său din 1939 asupra Finlandei să fie un „război de trei zile”. Dar după trei luni de luptă, Uniunea Sovietică încă nu câștigase. Și, spre surprinderea lui, aproximativ 6.000 de oameni, inclusiv comandanți și comisari, se predaseră. După armistițiu, Stalin a decis să dea o lecție întregii armate. Peste 500 de foști prizonieri au fost împușcați și aproape tot restul trimis în gulag. Doar 450 au supraviețuit.
Prizonierii de război trimiși în gulag au fost cei norocoși. Pedepsele cu închisoarea erau considerate un act de „milă”, întrucât Codul Penal, în acei ani, prevedea pedeapsa cu moartea „pentru predarea care nu este cauzată de condițiile de luptă”.
Marele Război Patriotic și trădarea
Primele luni, după atacul nazist din iunie 1941, au fost un dezastru pentru Armata Roșie. Până la sfârșitul anului, au fost capturați 3,3 milioane de soldați și ofițeri ai Armatei Roșii. Comandamentul german a fost total nepregătit pentru acest aflux, iar prizonierii locuiau în aer liber, înconjurați de sârmă ghimpată. Era ușor să scapi, dar nu aveai încotro să pleci.
Prizonierii de război care au reușit cumva să se întoarcă în Uniunea Sovietică au fost considerați vinovați. Dacă un fost prizonier putea dovedi că fusese rănit sau lăsat fără arme ori muniție, înainte de a fi capturat, era trimis înapoi la luptă. Ceilalți erau trimiși în gulag.
Stalin a creat lagăre speciale pentru „trădătorii Patriei, spioni și teroriști”, în 1943. Acolo condițiile erau chiar mai rele decât în alte lagăre, iar foștii prizonieri de război au fost judecați pentru „trădare” – dezertarea în fața inamicului. Pedeapsa standard era de 25 de ani.
Până la sfârșitul războiului, în 1945, 1,8 milioane de foști prizonieri de război veniseră acasă din captivitate. În Uniunea Sovietică, toți prizonierii reveniți au ajuns în lagăre speciale de concentrare și mulți au început treaba la reconstruirea a ceea ce fusese distrus în timpul războiului.
În timp ce foștii prizonieri își ispășeau pedepsele, au fost investigați. Anchetatorii au stabilit cum s-au predat și cum s-au comportat în lagărele germane. O atenție deosebită le-a fost acordată celor care fuseseră eliberați de aliați. Acum, prizonierii de război nu mai erau suspectați de spionaj pentru Germania, ci pentru SUA și Regatul Unit.
Potrivit istoricilor, aproximativ 5% dintre prizonierii de război care s-au întors au fost judecați pentru „trădare împotriva Patriei Mame”. Poate părea un procent mic, dar era vorba de zeci de mii de bărbați.
Cei care au fost eliberați fără acuzații au fost supuși supravegherii de către poliția secretă și au avut dificultăți în obținerea accesului la educație sau în găsirea unui loc de muncă. La acel moment, toate cererile de angajare includeau întrebarea: „Ai fost prizonier de război?”
SUA ajută prizonierii de război ruși din Afganistan
Se știu foarte puține despre prizonierii de război sovietici din timpul luptelor inițiale din Afganistan, care au început în decembrie 1979. Pur și simplu nu existau: mujahedinii afgani împușcau prizonierii pe loc.
Vladimir Bukovski, un disident sovietic aflat în exil, a muncit din greu pentru a convinge autoritățile americane să-i facă pe mujahedini să respecte cel puțin unele dintre regulile războiului. În 1986, Ludmilla Thorne, de la Freedom House, a mers în Afganistan în încercarea de a-i convinge pe comandanții din teren să le permită prizonierilor de război sovietici să plece în Statele Unite.
Ea a reușit să scoată aproximativ 12 prizonieri din Afganistan. Nu au rămas toți: unii nu s-au putut adapta, unii aveau familii și logodnice acasă. Soldatul Nikolai Rîjkov s-a întâlnit cu ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrînin, care i-a oferit personal garanții de imunitate la întoarcerea sa în Uniunea Sovietică. La nouă zile după sosirea acasă, Rîjkov a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare sub aceeași acuzație stalinistă de „trădare a Patriei Mame”.
Prizonierii de război care s-au întors după încheierea războiului din Afganistan, la începutul anului 1989, nu mai erau în pericol: lagărele pentru prizonieri politici fuseseră închise. Dar până la sfârșitul Uniunii Sovietice, drepturile lor au fost restricționate și nu au putut nici să studieze, nici să obțină un loc de muncă decent.
Un alt „război de trei zile”
Putin se află astăzi în aceeași situație ca Stalin în 1939. Și el se baza pe un „război de trei zile” și nu se aștepta ca soldații săi să se predea cu sutele. La patru zile de la declanșarea războiului, 200 de soldați ruși au fost capturați și, până în martie, erau 562 de prizonieri. Nu există cifre oficiale din nicio parte, dar totalul probabil este de aproximativ 1.000.
Pentru soldații ruși, predarea este cel mai simplu mod de a rămâne în viață, mai ales că, din punct de vedere psihologic, le este destul de ușor: „inamicul” le vorbește limba.
Nu se știe încă cum vor interpreta tribunalele militare legea. Într-un fel, predarea este întotdeauna un act voluntar: o persoană alege între viață și moarte.
Un lucru reiese însă clar din asta: în afară de frică, Putin nu are cum altfel să-și motiveze soldații să lupte. Iar acesta este un semn clar că nu poate câștiga acest război.
VIDEO | Atac armat la un centru de recrutare din Rusia. Un comisar a fost grav rănit
