Iulian Chifu, numit consilier de stat la Cancelaria premierului

Analistul politic Iulian Chifu a fost numit consilier de stat la Cancelaria premierului, transmite News.ro.

”Am avut azi onoarea să mi se propună poziţia de consilier de stat al Premierului Nicolae Ciucă. Având în vedere relaţia veche şi apropiată şi prietenia care mă leagă de generalul Ciucă, am acceptat. E de muncă, iar provocările în zona în care mă pricep – relaţii internaţionale, securitate, conflicte, crize, afaceri strategice – sunt numeroase. Cu sprijinul instituţional necesar şi cu ajutorul echipei, sper să reuşesc să fac faţă şi acestei responsabilităţi pe care mi-am asumat-o”, a anunţat Chifu într-o postare pe Facebook.

Decizia d enumire a lui Chifu a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

În vârstă de 53 de ani, Chifu a fost consilier pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă al fostului preşedintel Traian Băsescu, post deşinut din 2011, până în decembrie 2014 şi este preşedinte al Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning.

Constituția României la 30 de ani. Quo vadis?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here