Joe Biden urmează să fie vaccinat cu a patra doză de vaccin anticovid

Preşedintele american Joe Biden urmează să fie vaccinat cu o a doua doză ”booster” anticovid miercuri, după ce susţine un discurs dedicat luptei administraţiei împotriva covid-19, anunţă Casa Albă, relatează AFP, citată de News.ro.

Preşeidntele democrat, în vârstă de 79 de ani, a fost vaccinat cu prima doză de vaccin anticovid în decembrie 2020, cu cea de a doua doză în ianuarie 2021, iar apoi cu o prmă doză ”booster” la sfârşitul lui seprtembrie 2021

El urmează să fie vaccinat după ce se adresează publicului, pe un site guvernamental nou – COVID.gov – dedicat unei lărgri a efortului împotriva noului coronavirus, inclusiv prin promovarea unor informaţii despre testare şi vaccinare.

”Vaccinul va fi administrat de către un membru al Unităţii Medicale a Casei Albe”, a anunţat un purtător de cuvânt.

El se vaccinează la o zi după ce Statele Unite au autorizat vaccinarea cu un al doilea ”booster” – cu un vaccin anticovid Pfizer-BioNTech sau Moderna – a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani, în contextul în care autorităţile se tem de un nou val al epidemiei, cauzat de varianta BA.2 a SARS-Cov-2.

Agenţia americană a medicamentului (FDA) a anunţat că a luat această decizie în baza unor probe care arată că administrarea unui al doilea ”booster”, la patru luni după primul, creşte protecţia împotriva unor forme grave ale bolii şi nu prezintă probleme noi de siguranţă.

Două dintre purtătoarele de cuvânt ale lui Biden au fost testate recent pozitive covid-19.

Jen Psak şi-a anulat însoţirea şefului statului într-un turneu în Europa, iar adjuncta acesteia, Karine Jean-Pierre, a fost testată pozitiv imediat după această vizită.

Casa Albă a subliniat că, întrucât preşedintele este vaccinat complet şi cu un ”booster”, nu s-a aflat în pericol.

Anunţarea celor două infectări au loc în urma unei seri de îmbolnăviri în rândul unor persoane care s-au aflat în contact cu preşedintele sau din cercul acestuia.

Biden a participat luna aceasta la un dineu, la Washington, la care s-a întâlnit cu premierul irlandez Micheal Martin, care a plecat brusc de la acest eveniment, după ce a fost informat că a fost testat pozitiv covid-19.

Casa Alnbă anunţă că Biden nu a petrecut atât de mult timp cu Martin pentru a risca să se îmbolnăvească.

Cu puţin timp înante de Martin, Douglas Emhoff, soţul vicereşedintei Kamala Harris, care se întâlneşte în mod regulat cu Biden, a fost testat pozitiv covid-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here