Joe Biden vrea să dubleze salariul minim – care a rămas neschimbat de la 24 iulie 2009 – cu scopul a scoate milioane de americani din sărăcie, printr-o iniţiativă ambiţioasă care se află deja pe biroul legiuitorilor şi care s-ar putea dovedi o adevărată revoluţie socială pentru cei mai nevoiaşi locuitori ai Statelor Unite, o ţară cu disparităţi socio-economice ţipătoare, relatează AFP, citată de News.ro.

Aceasta este una dintre cele mai puternice măsuri sociale de la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă.

”Înaintea pandemiei, salariul minim federal de 7,25 dolari era deja de nesusţinut din punct de vedere economic şi moral”, a rezumat, la prezentarea acestui proiect de lege, democratul din Virginia Bobby Scott.

Această iniţiativă – în pofida faptului că se bucură de o mare popularitate în rândul populaţiei, inclusiv al susţinătorilor republicanilor, şi că este susţinută de peste un deceniu de către sindicate – se loveşte de opoziţia republicanilor, asupra cărora lobby-ul întreprinderilor exercită presiuni din cauză că nu vor să suporte costurile.

*Salariu de foamete

În cea mai bogată ţară din lume, atunci când munceşti 40 de ore pe săptămână nu ar trebui să trăieşti în sărăcie”, subliniază Bernie Sanders, un fost candidat progresist la preşedinţie, care susţine proiectul şi care speră să-i convingă pe sceptici.

”Acesta nu este un ideal radical”, dă asigurări senatorul din Vermont, care cataloghează cei 7,25 de dolari actuali drept un ”salariu de foamete”.

Marasmul economic cauzat de pandemia covid-19 afectează mai ales micile întreprinderi din sectorul restauraţiei. Astfel, ele nu văd cu ochi buni această iniţiativă, inclusă în uriaşul plan de salvare în valoare de 1.900 de miliarde de dolari.

Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Restaurantelor (NRA) Sean Kennedy a primit proiectul cu răceală, cu atât mai mult cu cât acesta prevede obligaţia plătirii integrale a acestui salariu minim – indiferent de bacşişul impus clienţilor.

Aceste bacşişuri le permit patronilor să le plătească angajaţilor doar 2-3 dolari, atunci când aceste faimoase ”tips” acoperă diferenţa până la 7,25 de dolari.

Această măsură ”va antrena costuri de nesuportat” la multe localuri, care nu vor mai avvea decât să concedieze şi mai mult sau se închidă în mod definitiv, avertizează Sean Kennedy.

Noul secretar al Trezoreriei Janet Yellen îi răspunde că ”o creştere a salariului minim va permite unor zeci de milioane de americani să iasă din sărăcie şi să creeze totodată oportunităţi pentru nenumărate întreprinderi mici din ţară”.

Totul depinde de modul în care va fi pusă în aplicare măsura, argumentează ea, preconizând o creştere treptată până la 15 dolari la orizintul lui 2025, care acordă ”suficient timp în vederea adaptării”.

*Cerc vicios

Însă administraţia Biden insistă asupra unui cer vicios – remunerarea celor cu cele mai mici salarii ar favoriza cheltuieli suplimentare de consum, de bunuri şi se servicii furnizate de de către întreprinderile mici în valoare de miliarde de dolari.

În 2019, 1,6 milioane de muncitori aveau un salariu egal sau mai mic decât salariul minim federal – reprezentând 1,9% din muncitorii plătiţi la oră, potrivit Birului de Statistică.

Statele din sudul şi centrul ţării aplică, în general salariul minim, însă cele din est şi din bogata Californie plătesc mai mult – până la 12, 13 sau 15 dolari.

Iniţiativa – care marchează virajul social vrut de către Joe Biden – va fi dificil de adoptat, în pofida faptului că democraţii deţin controlul în ambele Camere ale Congresului.

Bernie Sanders a evocat deja un recurs la un dispozitiv prin care legea să fie adoptată cu o majoritate simplă.


2 COMENTARII

  1. O tâmpenie care n-are nici o legătură cu sloganul din titlu. In 1990 cel mai mare angajator american era General Motors si avea salariul mediu de 30 de dolari/ora. Azi cei mai mari angajatori sunt rețelele de retail care plătesc 8 dolari/ora. Dublarea salariului minim nu face decât sa consfințească ceea ce spun de ceva vreme, ca dolarul e pe drumul transformării sale in hârtie igienica. Pentru ca numărul banilor nu are legătură cu valoarea banilor dace se pune tiparnița in funcțiune si SUA o face de zeci de ani. Deriva este totala si de aceea UE a părăsit SUA…

  2. A mai încercat unul să mărească pensiile cu 40 %..si s-a ales praful..!!..astea sunt măsuri comuniste, luate din manualele de economie bolșevice, sunt curios cum poate un cretin ca ăsta să mărească salariile într-o țară eminamente capitalistă??…unde totul se face conform cererii și ofertei,unde până și trezoraria țării e privată!!!…Rau au ajuns americani ,să le dăm ceva de mâncare, să le trimitem alimente,paturi,medicamente săracii mor de foame!!…
    Trăiască partidul muncitoresc american în frunte cu secretarul general tovarășul joe ilici biden!!!.
    Trăiască internationala socialistă !!..
    Biden și poporul rus libertate ne-a adus!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here