Liderul de la Phenian, Kim Jong Un, a ameninţat miercuri că ţara sa nu are niciun motiv să prelungească moratoriul asupra testelor nucleare din moment ce Statele Unite continuă manevrele sale militare, transmite agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA, citată de AFP şi Reuters.

Kim Jong Un a mai afirmat că lumea va descoperi o nouă armă strategică şi a anunţat o acţiune „surprinzătoare” a Coreii de Nord, scrie Agerpres.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ceruse încă de marți „contramăsuri diplomatice şi militare”, au anunţat media oficiale de la Phenian, cu câteva ore înainte de expirarea ultimatumului fixat de Coreea de Nord Statelor Unite, informează France Presse.

Într-un discurs care a durat câteva ore, potrivit agenţiei oficiale de presă nord-coreene KCNA, liderul de la Phenian a cerut măsuri pentru relansarea economiei şi „contramăsuri diplomatice şi militare pentru păstrarea fermă a suveranităţii şi securităţii” acestei naţiuni izolate.

Această reuniune a partidului la guvernare, care s-a deschis sâmbătă la Phenian, va continua să examineze un „document important”, a precizat KCNA fără a se referi la conţinutul acestuia.

După o apropiere spectaculoasă în 2018, negocierile asupra programului nuclear nord-coreean au intrat în impas de la eşecul summitului de la Hanoi din februarie dintre Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.

Cele două ţări nu au reuşit să cadă de acord cu privire la desfiinţarea programului nuclear nord-coreean în schimbul ridicării sancţiunilor economice internaţionale.

Phenianul a adresat un ultimatum Washingtonului ca până la sfârşitul anului să îşi schimbe abordarea.

Zvonuri au circulat recent asupra abandonului posibil de către Phenian a moratoriului asupra testelor cu rachete balistice intercontinentale (ICBM), care ar pune în vizorul său teritoriul continental al Statelor Unite, deşi ameninţarea îngrijorătoare a „cadoului de Crăciun” pentru Washington pare că începe să dispară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here