Kissinger, legenda diplomației americane în secolul XX, avertizează asupra izbucnirii unui război între SUA și China

Războiul comercial dintre China şi SUA s-ar putea transforma într-un război pur şi simplu între cele două puteri, a atras atenţia joi la Beijing fostul secretar de stat american Henry Kissinger, relatează Agerpres, care citează AFP.

În vârstă de 96 de ani, fostul şef al diplomaţiei americane în timpul preşedinţiei lui Richard Nixon este considerat un artizan al apropierii istorice între cele două puteri la începutul anilor 1970.

Într-o conferinţă organizată de grupul media Bloomberg, el şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu războiul comercial dintre cele două ţări de anul trecut, purtat prin decizii reciproce de majorare a tarifelor vamale.

„Dacă permitem ca acest conflict să se deterioreze, rezultatul s-ar putea dovedi mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în Europa” în secolul al XX-lea, a tras el un semnal de alarmă.

„Primul Război Mondial a izbucnit în urma unei crize relativ minore (…), în timp ce acum armele sunt mult mai puternice”, a avertizat el.

În afară de diferendul lor comercial, cele două ţări sunt pe poziţii opuse şi pe plan strategic, în special în legătură cu Taiwanul şi cu Marea Chinei de Sud, ambele revendicate de Beijing.

„China este o mare putere economică, şi noi la fel. Prin urmare, este inevitabil să fim dominanţi cam peste tot pe suprafaţa globului”, a declarat Kissinger.

La aproape 50 de ani de la prima sa misiune secretă în China, fostul diplomat american este în continuare primit cu toate onorurile în vizitele sale frecvente în această ţară. Anul trecut, el a fost primit de preşedintele Xi Jinping.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here