Kremlinul susține că mulți locuitori din regiunile Odesa și Mikolaiv vor să-și „lege soarta” de Rusia

Sursa: Twitter

Kremlinul a declarat marți că mulți locuitori din regiunile Odesa și Mikolaiv (sudul Ucrainei) vor să-și ‘lege soarta’ de Rusia, dar se tem să vorbească despre aceasta, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (foto), a răspuns astfel la o întrebare ipotetică ce i-a fost adresată în cursul conferinței de presă de marți despre ce s-ar întâmpla dacă locuitorii din aceste regiuni ar fi lăsați să voteze pentru aderarea la Rusia.

Rusia a anexat în septembrie 2022, la câteva luni de la declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina, patru regiuni ucrainene – Donețk, Lugansk (est), Herson și Zaporojie (sud) – după organizarea unor referendumuri denunțate de Kiev și aliații săi occidentali ca fiind ilegale și coercitive.

Adresându-se jurnaliștilor, în cadrul conferinței sale de presă zilnice, Peskov a afirmat că ar fi mai bine pentru Europa să caute un dialog cu Rusia pe teme de securitate decât să încerce să construiască un ‘zid anti-drone’ care să divizeze.

Anterior, Volodimir Saldo, liderul instalat de Moscova în regiunea anexată Herson, a declarat că locuitorii din Odesa și Mikolaiv ar vota pentru aderarea la Rusia dacă problema ar fi supusă unui referendum. El a afirmat că un astfel de referendum ar fi posibil după ce aceste orașe vor fi eliberate de sub controlul ucrainean, potrivit Gazeta.ru.

MAE rus susţine că Moscova este acuzată „în mod cinic” de interferenţă în alegerile din Moldova, când de fapt Uniunea Europeană este cea care a intervenit