Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a venit din nou, miercuri, la Consiliul Superior al Magistraturii, unde se judecă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară în cazul ei și a fostului său adjunct, Marius Iacob.

Kovesi nu a făcut declarații la intrarea în sediul CSM, potrivit Mediafax.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a amânat de mai multe ori o decizie în acest caz.

Una dintre acuzațiile formulate împotriva lui Kovesi se referă la „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

De asemenea, i se impută atitudinea pe care ar fi avut-o într-o ședință a DNA, după ce în spațiul public au apărut înregistrări audio de la acele discuții. „Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate„, susține Inspecția Judiciară.

Kovesi mai este acuzată și că a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, „inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor”.

Alături de Kovesi, este vizat și Marius Iacob, fost adjunct al DNA, care în martie și-a dat demisia din această funcție, după ce a fost sancționat disciplinar de instanța supremă.

Fosta șefă a DNA a fost vizată de mai multe acțiuni disciplinare ale Inspecției Judiciare. În luna martie, magistrații instanței supreme au dat două decizii definitive în favoarea lui Kovesi, respingând apelurile Inspecției Judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here