Lecții de la PSD? Guvernul celei mai sărace țări din Europa anunță promisiuni extravagante

Președintele Igor Dodon a anunțat o serie de măsuri sociale care urmează a fi introduse rapid de către noul guvern. La o conferință de presă comună cu noul premier, Ion Chicu, și președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi, Dodon a spus că măsurile includ ajutoare de câte 700 de lei (170 lei românești) înaintea sărbătorilor de iarnă pentru 625 de mii de pensionari și modificarea legislației așa încât, din 2020, indexarea pensiilor să aibă loc de două ori pe an.

Măsurile mai prevăd majorări de ajutoare pentru familiile vulnerabile în perioada rece a anului, majorări de alocații pentru veterani și altele. Toate aceste promisiuni ar avea deja sprijinul parlamentarilor socialiști.

Când a făcut aceste promisiuni, Igor Dodon s-a subtituit practic rolului de premier, deși președintele Republicii Moldova are competențe executive limitate. Prin această poziționare, a arătat cine este de fapt în fruntea noului guvern.

„Am stabilit organizarea unor astfel de ședințe în formatul Președinte – Premier – Speaker, în fiecare zi de luni, unde vom puncta prioritățile și sarcinile pentru întreaga săptămînă pe care ulterior le vom comunica și cetățenilor prin intermediul presei.” a scris Igor Dodon pe Facebook.

Partidul Democrat care a votat pentru instalarea noului guvern a spus săptămâna trecută că va sprijini mai multe inițiative sociale. Nu este limpede dacă aceste propuneri au fost negociate cu Fondul Monetar Internațional care a reluat finanțarea R. Moldova în baza înțelegerilor cu fostul guvern Sandu pentru o politică financiară precaută, a scris Europa Liberă.

După dărâmarea guvernului Sandu, Igor Dodon a impus un guvern pseudo-tehnocrat, numit rusocrat de mulți analiști, condus de unul dintre consilierii săi prezidențiale. De asemenea, printre miniștri sunt alți consilieri de-ai președintelui moldovean. De remarcat sunt ministrul Apărării, al cărui fiu a fost cununat de Dodon, și ministrul Educației, adept al teoriei staliniste a moldovenismului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here